PSD va numi subprefecții de la Iași! Unul dintre aceștia este un apropiat al controversatului afacerist Cristian Stanciu

de: Alexandra MAISNER
08:30, 13 feb. 2025

Cristian Stanciu își trimite omul la Prefectură! Lucian Nedelciuc, un apropiat al consilierului județean PSD, va fi unul dintre noii subprefecți ai Iașului. Cel de-al doilea care va intra în biroul de la Casa Pătrată este psd-istul George Tincu, candidat la alegerile locale din 2024 la Primăria Bârnova, județul Iași

PSD numește subprefecții de la Iași! Lucian Nedelciuc, un apropiat al controversatului Cristian Stanciu, urmează să fie unul dintre ei

PSD-istul Cristian Stanciu îl va plasa pe Lucian Nedelciuc în funcția de subprefect al Iașului. Sursele reporterilor BZI au transmis că acesta este printre favoriți.

Contactat, Lucian Nedelciuc a confirmat faptul că se află pe listă pentru ocuparea funcției de subprefect al Iașului și este prieten cu Cristian Stanciu.

„Sunt discuții, vedem ce va decide organizația județeană PSD. Sunt mai multe nume vehiculate, dar nu am o certitudine pe subiect. Dacă voi fi propus, da, voi accepta. Îl cunosc pe domnul Cristian Stanciu, suntem colegi, mă susține. Mă susțin mai mulți colegi, nu este suficientă doar susținerea domnului Cristian Stanciu. Repet, nu am o certitudine, nu aș vrea să confirm. În PSD nu am nicio funcție, sunt doar membru din anul 2017”, a declarat Lucian Nedelciuc, viitorul subprefect al Iașului.

Se pare că, și de această dată, controversatul afacerist Cristian Stanciu caută să își pună oamenii în poziții-cheie pentru a primi, în continuare, beneficii și pentru a-și ascunde ilegalitățile pe care le face. De mai mulți ani, consilierul județean PSD, Cristian Stanciu, a fost protejat de Primăria Iași. Cu ajutorul Fundației Ecologice Green (FEG), acesta a căpușat mai multe spații comerciale aflate în proprietatea municipalității ieșene, situate în zone ultracentrale. Cristian Stanciu a folosit, ca paravan, FEG pentru a beneficia de chirii preferențiale, ridicol de mici, chiar și spațiile primite cu titlu gratuit, de care s-a folosit, pentru a-și umple conturile. FEG are grădinițe, școli, postliceală în care ia taxă școlară mare. Cristian Stanciu nu ajută societatea, el face bani. Este inadmisibil ce se întâmplă de peste 20 de ani. PSD-istul face o formă mascată de evaziune fiscală, iar Primăria Iași trebuia să acționeze de ani de zile, dar nu a făcut nimic. Ne întrebăm: oare, în spațiile FEG din alte județe, Cristian Stanciu plătește chirii la fel de ridicol de mici ca în Iași? Cu siguranță, nu!

PSD va numi și al doilea subprefect al Iașului! George Ticu, cel care a candidat pentru funcția de primar în comuna Bârnova, va fi plasat la Casa Pătrată

Pe surse, reporterii BZI au aflat și faptul că cel de-al doilea subprefect va fi George Tincu – tot un membru PSD și cel care a candidat pentru funcția de primar la alegerile din iunie 2024, în comuna Bârnova. Contactat de reporterii BZI, acesta a confirmat faptul că este și el pe „lista scurtă” a candidaților pentru funcția de subprefect. Însă, sursele reporterilor BZI au afirmat că negocierile și deciziile au fost deja luate în fruntea PSD, iar acesta va ocupa funcția de la Casa Pătrată.

„Da, există o listă scurtă, ca în orice partid, există, într-adevăr, niște nominalizări. Da, există posibilitatea ca eu să fiu unul dintre subprefecții Iașului. În aceste funcții, propunerea vine din partea organizației politice. Încă nu s-a întrunit biroul județean pentru a se face propunerile. S-a întrunit o listă de CV-uri, iar printre aceste CV-uri este și al meu. Eu vin ca propunere de pe zona metropolitană, pentru că aici am lucrat. Sunt, cum ar veni, omul care reprezintă zona metropolitană ca propunere. Nu ar fi ceva nou pentru mine, am experiența din Consiliul Local Bârnova; am lucrat cu cetățenii, am identificat problemele județului, lucrez în mediul privat de 15 ani. Sunt membru al PSD de 13 ani, am activat în organizația de tineret al PSD, am fost vicepreședinte, mi-am asumat o candidatură în zona metropolitană”, a declarat George Tincu (PSD).

Actualul prefect Felix Guzgă, în anumite cercuri ale PSD, este preferat să rămână pe funcţie. Menționăm că, în ceea ce privește prefectul, PNL va fi cel care îl va numi. Sursele reporterilor BZI au transmis că, în fruntea Prefecturii, sunt 3 nume care ar putea ocupa funcția. Este vorba despre Constantin Dolachi, Adina Gîrjan și Luciana Antoci. Astfel, este cât se poate de clar că președintele CJ Iași, Costel Alexe, a rezolvat și problema punerii în funcție, în mod ilegal, a celor doi vicepreședinți pe care nimeni nu îi va invalida.

Astfel, Lucian Nedelciuc, un apropiat al controversatului Cristian Stanciu, va fi noul subprefect al Iașului.