PSD-iști, nu mai vorbiți cu Maricel Popa ca e cel mai mare sifon. Vorbește despre toate la procurori
Potrivit unor surse, Maricel Popa este cel mai mare sifon din PSD Iași pentru că este omul care vorbește mai mereu la procurori și la alte instituții de forță. Senatorul de Iași spune mai tot pentru că procurorii îl au la mână cu un mare dosar de corupție.
Este vorba despre dosarul Spitalului Mobil de la Lețcani în care există un prejudiciu de peste 13 milioane de euro și care zace uitat în sertarele procurorilor. De altfel, Maricel Popa se laudă că are oameni sus-puși în instituțiile de forță din București.
Maricel Popa, sifonează mai tot la procurori
Conform unor surse exclusive BZI.RO, senatorul PSD Iași, Maricel Popa este cel mai mare sifon al județului. Colegii din organizația județeană și municipală sunt sifonați la toți procurorii! Cum se întâmplă asta? De ce se întâmplă asta? Pai treaba este una simplă pentru că Maricel Popa este șantajabil. Concret, unii procurori români îi țin în sertare dosarele penale, și îi dictează acestuia ce trebuie să facă și pe cine să pârască.
Sursele noastre de încredere mai spun că Popa interoghează pe oricine de la care ar avea de câștigat. Săgeata procurorilor ar căuta informații compromițătoare și de la oamenii de afaceri cu care intră în contact. Așa că trebuie să fiți atenți pe unde petreceți cu senatorul de Iași pentru că abia așteaptă să vorbească la procurori! Asta este și un apel la oamenii de afaceri care intră în contact cu Maricel Popa să aibă grijă să nu se trezească cu dosare fabricate de procurori pentru că Popa ar trăda pe oricine doar să scape cu basma curată din dosarul de mare corupție cu prejudiciu de 13 milioane de euro de la Spitalul Mobil din Lețcani.
Marcel Ciolacu a suspendat democrația în Parlamentul României! Ar trebui să se ducă la pușcărie
Premierul Marcel Ciolacu conduce cu o mână de fier pe parlamentarii PSD, suspendând democrația din Parlamentul României. Acesta este pasibil de închisoare pentru ingerințe în actul legislativ. Conform sursei citate, nu mai există parlamentar PSD care să fie liber pentru că Ciolacu îi controlează ca pe marionete. Nici nu mai contează ce lege se află în fața parlamentarului pentru că dacă ridică mâna interlopul Alfred Simonis – la îndemnul lui Ciolacu, toți vor ridica mâna.
Așadar, România este vândută pe bucăți cu complicitatea lui Marcel Ciolacu care dorește cu ardoare să devină președintele României trecând peste cadavre, cedând în fața marilor corporații străine, a Bruxelles-ului. Rând pe rând, Ciolacu a cedat Termocentrala Mintia, Petrom. Și totul nu se termină aici pentru că există interese, așa cum BZI.RO a dezvăluit în vânzarea pachetului majoritar de la SALRMON, unul dintre cele mai profitabile afaceri ale statului român!
Marcel Ciolacu se visează președinte! Nimic mai fals
Așa cum spuneam anterior, Marcel Ciolacu se visează președinte. Dând bani la bugetari, premierul crede că și-a câștigat deja președenția! Din păcate pentru el trebuie să îi transmitem că în instituțiile publice sunt foarte multe persoane care sunt oripilate de ilegalitățile pe care trebuie să le semneze. Ciolacule, trebuie să te gândești că a mai existat în istoria recentă o persoană care se credea stăpân peste popor și care a avut un sfârșit tragic pentru că poporul s-a revoltat! Atenție la cei din instituțiile statului care sunt deja pregătiți să se revolte pentru că s-au saturat de această bătaie de joc!
Atenție la românii patrioți care s-au ridicat din tăcere și vor pune ștampila împotriva ta! Atenție la oamenii patrioți din serviciile secrete pentru că nu tot SRI-ul, SIE este cu tine! Suntem ferm convinși că sunt sute de oameni din SRI care s-au saturat de această dezbinare și care vor pune, în curând, piciorul în prag și vor pune STOP acestui mare jaf din România. În concluzie, dragi români trebuie să fiți atenți cu cine votați! Încheiem făcând apel la parlamentarii PSD de bună credință: Nu vă mai lăsați conduși cu forța de tovarășul covrigar Marcel Ciolacu!