PSD dispare la Iași? Mihai Chirica va fi candidatul unic al PSD-PNL, iar actualii consilieri social democrați se vor trezi cu buza umflată

de: BZI.ro
11:32, 12 feb. 2024

PSD Iași se află în prag de dispariție în contextul în care comasarea alegerilor și punerea unui candidat unic la primărie în persoana lui Mihai Chirica va însemna liste făcute de actualul edil. Consilierii social democrați, șefii de campanie și cei din conducerea municipală vor fi înlăturați pentru ca Mihai Chirica să-și pună oamenii lui, oameni docili care să nu îi creeze probleme.

La fel și la județul Iași unde liberalii vor negocia la fel ca la municipiu. În sensul că actualul candidat, adică Costel Alexe are prima șansă. În acest context, și la nivel de județ actualul șej al CJ va face listele și va pune liberali pe ele.

Va îngădui PSD Iași o astfel de umilință?

PSD Iași este în cea mai slabă formulă din ultimii ani. Pe lângă faptul că social democrații sunt misogini, despre acest lucru vorbind într-un articol recent, aceștia au lideri slabi pentru că la nivel local nici măcar nu există în sondaje. Bogdan Balanișcu a fost ”umflat” în sondajele făcute la comandă, dar și așa, secretarul de stat e mult sub Chirica.

În acest context, consilierii locali și consilierii județeni ai PSD vor fi la ultimul mandat pentru că odată cu comasarea alegerilor, cu punerea unui candidat unic în persoana lui Mihai Chrica, listele vor fi făcute după ”pofta” celui anterior menționat.

Mai interesant este faptul că nu există niciun social democrat care să ridice glasul părând că există un soi de șantaj care să-i facă pe membrii partidului atât de docili.

Cum să se dezvolte Iașul cu asemenea specimene?

Linia politică pe care merge Iașul se vede și la negocierile de la București. Cel mai mare județ ca număr de populație, mare centru universitar, Capitala Culturală a României, nu are niciun ministu în guvernul PSD-PNL și nici nu a avut de câțiva ani. Nimeni de la nivel local nu are putere de decizie la București și asta se poate vedea mai ales când se împart banii de la buget.

Cu un CTP Iași plin de tramvaie defecte, legate cu sârma și cu bandă izolatoare, cu un trafic sufocant, cu necesitatea unei săli polivalente, a unui stadion nou, municipiul primește firimituri din partea fiecărui Guvern care a fost numit în ultimii ani. Parlamentarii noștri precum Vasile Citea, Vasilică Toma, Marius Bodea, Cossete Chichirău, Măricel Popă, Silviu Macovei etc. se duc la București cu capul plecat fără să poată negocia ceva vreodată.

Așadar, cum să se dezvolte Iașul dacă asemenea specimene ne conduc? Cum să poată aceștia negocia când social democrații din Iași nu-și pot negocia nimic nici măcar în raport cu PNL-ul lui Mihai Chirica? Dacă nu se întâmplă vreo minune, PSD Iași va dispărea în interiorul PNL și odată cu el și consilierii locali, județeni și șefii de campanii!