Psalmul 12, de grabnic ajutor pentru cei ce suferă. Cum să te rogi pentru a primi binecuvântarea divină și ajutorul tuturor forțelor cerești
Psalmul 12 este de grabnic ajutor pentru cei ce suferă. La vreme de boală, deznădejde și supărare este bine să rostim câteva rugăciuni tămăduitoare și făcătoare de minuni. De asemenea, citirea unor psalmi are un efect imediat pentru cel care îi rostește cu multă credință și smerenie. Iată cum să te rogi pentru a primi binecuvântarea divină și ajutorul tuturor forțelor cerești.
Psalmul 12, de grabnic ajutor pentru cei ce suferă
Psalmul 12 are o putere vindecătoare deosebită și se rostește atunci când suntem împovărați de griji, necazuri și boală. La vreme de grea întristare și suferință trupească sau sufletească este bine să citim cu mintea eliberată de gânduri negre niște rugăciuni cu efect imediat. Pentru îndepărtarea relelor și alinarea durerilor putem citi Psalmul 12.
,,Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine?
Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?
Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?
Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: ,,Întăritu-m-am asupra lui.” Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.
Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.”
Pe lângă acest psalm de mare folos la vreme de grea încercare, putem citi și cei 10 psalmi cu puteri vindecătoare pentru a fi feriți de ispite și a avea parte de ocrotirea divină. De asemenea, pentru liniște în familie și înțelegere cu cei dragi se citește cât mai des cu putință Psalmul 45.
Ce rugăciuni să rostești pentru îndepărtarea relelor
Atunci când suntem copleșiți de necazuri, supărări și neliniști sufletești, este bine să rostim cea mai putenică rugăciune pentru alungarea relelor din viața noastră, iertarea păcatelor și vindecarea de boală.
,,Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea și ape intrat-au până la sufletul meu – dar întru Tine este toată nădejdea mea. Tu cunoști pricina răului ce mă bântuie. La Tine perii capului meu sunt numărați. La Tine, deci, scap și pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet și să-mi ajuți a birui toate ispitele ce mă învăluie – că Tu ești întărirea, scăparea și izbăvitorul meu, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.”
De asemenea, pentru a avea parte de ocrotirea divină și de însănătoșire grabnică la vreme de boală, putem citi zilnic o rugăciune tămăduitoare către Maica Domnului.
,,O, Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alerg când mă aflu în necazuri şi în dureri, aşteptând milostivirea ta. Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât ai cunoscut-o tu, atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi! Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mâini omeneşti!
Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferinţa mea şi neputinţele mele, Preasfântă Fecioară, şi nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Ştiu minunile tale, ştiu dragostea pe care o arăţi neamului creştinesc. De multe ori te-ai arătat în chip minunat şi ai dăruit vindecare celor dreptcredincioşi. Ajută-mă, Maică Preasfântă, ca simţind că mă acoperi cu sfântul tău acoperământ, să te cinstesc împreună cu toţi îngerii şi sfinţii, în toate zilele vieţii mele. Amin.”
Psalmul 12 se rostește la vreme de grea suferință trupească sau sufletească pentru a avea parte de ajutor divin și vindecare grabnică. Acest psalm are o putere tămăduitoare deosebită pentru cel care se roagă cu multă credință, smerenie și cu mintea eliberată de gânduri rele.