Protest pașnic al AUR în comuna Miroslava: ”Vrem o schimbare pentru comună” – VIDEO

de: BZI.ro
09:08, 05 feb. 2024

Membrii și simpatizanții AUR au organizat o întâlnire în comună Miroslava. Contrat declarațiilor făcute de PNL și PSD, întâlnirea a fost una pașnică, cu sute de oameni care au vorbim despre soluții la problemele actuale prin care trece comună:

” Dragi prieteni, suntem în comună Miroslava, în campania iarna romanilor. Îl avem aici pe un localnic, un cetățean al statului, fiu al statului, domnul Rusu, câteva cuvinte” a explicat un membru AUR.

Daniel Rusu a explicat ce rol are această adunare și de ce este nevoie de o schimbare în comuna Miroslava:

” Bună ziua, ne-am hotărât să facem această adunare în comună Miroslava deoarece se dorește o schimbare pentru comună. Cred că tot tineretul, și nu numai ei, își spun oful prin această întâlnire și vor schimbarea acestui sistem, care la noi în Miroslava este îmbătrânit, de oameni îmbătrâniți și cu acel talent comunist pe care-l au. Noi dorim o schimbare și să fim uniți în această comună, să facem lucruri frumoase. ” a explicat Daniel Rusu.

Daniel Rusu este născut, crescut în Miroslava și este fiul regretatului părinte Rusu, a explicat un alt membru AUR Iași:

” După cum știm că este evident. el este născut crescut în Miroslva este fiul regretatului părinte Rusu, este cel mai potrivit să devină o voce a acestei comunități în lupta pentru mai bine. Vom vedea, noi nu stabilim acum clasamente. Mă bucur că astăzi la o acțiune a AUR, prietenul nostru Daniel Rusu s-a alăturat cu peste 150 de persoane. Cu copii, cu soții cu copii în brațe. Cred că semnalul este evident. În Miroslava, AUR-ul este iubite, AUR-ul poate fi urmat. 2024 trebuie să reprezinte anul românilor. Mulțumim lui Daniel, mulțumim colegilor de la Iași că au participat astăzi la acțiune.” a conchis membrul AUR.

Așadar, în comună Miroslava a avut loc o întâlnire cu membrii AUR, întâlnire pașnică, fără incidente. Totuși, cei din PNL și PSD îi consideră pe membri AUR a fi extremiști. Din filmare se poate vedea că totul este o exagerare.