Protest la Agenția Națională de Transplant. O pacientă cu lacrimi în ochi: „Dați drumul la transplant!”

de: Bujor Elena Nicoleta
15:58, 24 nov. 2020

Marți, 24 noiembrie 2020, un nou protest are loc în România. De această dată, zeci de pacienți s-au adunat în fața Agenției Naționale a Transplantului. Pacienții au ieșit cu aparatele de respirat după ei și, cu lacrimi în ochi, și-au declarat disperarea.

Pacienți care au nevoie urgență de transplant pulmonar, și nu numai, au protestat astăzi, 24 noiembrie 2020, în fața Agenției Naționale de Transplant din Capitală. Persoanele au cerut reluarea procedurilor de transplant și au făcut un apel către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Plini de speranță, dar îndurerați și cu ochii în lacrimi, conectată la aparatul de respirat, una dintre paciente l-a implorat pe directorul Agenției să dea drumul la transplant.

”În urma discuției cu domnul doctor Zamfir, domnul director de la Agenția de Transplant, am tras eu niște concluzii că dânsul nu are susținere din partea celorlalți care ar trebui să facă ceva pentru noi, ca noi să trăim. Fac un apel către domnul ministru, chiar și către domnul prim-ministru, să facă un acord cât mai repede cu o altă țară sau să dea drumul la transplant în România pentru că noi nu mai putem să așteptăm.

Drept dovadă, în urmă cu o săptămână s-a stins Ionuț Anghel. Din decembrie 2019 mie nu mi s-a făcut nicio evaluare. Atunci respiram cu 15% capacitate. În momentul de față clar sunt mai jos. În momentul de față, cei care cunosc, știu exact că sunt aproape o legumă. Nu mai sunt în stare de absolut nimic, chiar nici să am grijă de mine ca organism. Soțul mă ajută la orice. Am doi ani de zile de când stau pe o listă și stau degeaba pentru că de un an de zile nu s-a făcut niciun transplant la noi în țară și nici în altă țară nu se poate pentru noi românii”, a declarat Adela, o pacientă care are nevoie urgentă de un transplant de plămâni.

Mai mult de 200 de transplanturi au fost realizate în România

Medicul Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant, a declarat în data de 6 noiembrie 2020, faptul că patru transplanturi de cord, 53 hepatice, 152 de transplanturi renale şi unul pulmonar au fost efectuate până în acest moment, în România, în acest an cu pandemie de coronavirus.

„Au fost 4 transplanturi de cord, unul pulmonar, 53 hepatice din care 47 de la donator în moarte cerebrală, 152 renale din care 102 de la donator în moarte cerebrală”, a declarat, vineri directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, medicul Radu Zamfir.

35 de tranplanturi la Spitalul Clinic C. I. Parhon Iași

Medicul Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi, a transmis în data de 27 octombrie 2020, faptul că transplantul cu numărul 35 a avut loc în Municipiu. Așadar, transplantul renal a fost efectuat la un bărbat în vârstă de 40 de ani, donatorul fiind chiar socrul acestuia.

„Transplantul numărul 35 a fost efectuat astăzi. Este un transplant de rinichi programat, primitor un tânăr de 40 de ani din județul Iași. Donator a fost socrul pacientului, un bărbat de 62 de ani. Pacientul transplantat era în evidenţă nefrologică din 2009 cu boală de rinichi.

Numărul total de intervenții efectuate este cel mai mare din istoria de 20 de ani de transplant de rinichi la Iași. Din cele 35 de intervenții, 21 de operații au fost efectuate de la donator cadaveric”, a transmis dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi.