Protest în București împotriva pensiilor speciale! Guvernanţii au uitat promisiunile din campanie

de: cristian.george
07:53, 25 iun. 2021

Vineri, 25 iunie 2021, în Piaţa Victoriei din București se anunţa un protest de amploare. Oamenii vor ieşi în stradă pentru a striga împotriva pensiilor speciale. Aceştia susţin că Guvernul a uitat promisiunea din campanie.

Contextul protestelor este unul dificil pentru milioane de români. În timp ce primarii beneficiază de pensii speciale, pensionarilor li s-a îngheţat pensiilor. În spaţiul public se discută şi despre creșterea vârstei de pensionare.

Proteste în București împotriva pensiilor speciale

Începând cu ora 19.00, vineri 25 iunie, oamenii vor organizat un protest împotriva pensiilor speciale. Intitulată ” Tăiați pensiile speciale – Hai la protest!” manifestația își doreşte tragerea unui semnal de alarmă referitor la promisiunile celor care au ajung la putere şi care susţineau, în campanie, că vor tăia toate pensiile speciale.

„Guvernanții s-au bătut cu pumnii în piept în campaniile electorale că, dacă îi votăm, una dintre treburile urgente pe care o vor rezolva va fi să taie pensiile speciale. Timpul a trecut, iar ei pare că au cam uitat de promisiuni! Acum, mulți strigă pe rețelele sociale că vor ca pensiile speciale să fie tăiate! Bun! Foarte bun, chiar!

Pe 25 iunie, începând cu ora 19:00. În draga noastră Piața Victoriei”, a spus Angi Șerban, unul dintre coordonatorii proiectului „Corupţia ucide”.

Ludovic Orban consideră că tăierea pensiilor speciale nu este o prioritate

În urmă cu ceva timp, președintele PNL, Ludovic Orban a declarat faptul că tăierea pensiilor speciale ale primarilor nu reprezintă o prioritate pentru Coaliția de Guvernare. Așadar, fostul premier a menţionat că în interiorul PNL-USR-PLUS-UDMR nu există un consens:

„Nu s-a discutat (despre pensii – n.r.). (…) Deocamdată nu am ajuns la un acord în coaliţie cu privire la un punct de vedere. Când vom ajunge la un acord, vom anunţa punctul de vedere comun.

Deci nu sunt în plată pensiile speciale. Noi lucrăm la un proiect de lege care vizează toate categoriile de pensii – ocupaţionale, indemnizaţii de diferite tipuri. Deocamdată nu este o presiune legată de pensiile speciale, pentru că ele nu sunt în plată. (…) Evident că este o dezbatere, pregătim, numai că nu este un lucru simplu, pentru că trebuie să facem analiza tuturor hotărârilor Curţii Constituţionale, să vedem exact spaţiul pe care îl avem pentru fiecare categorie de pensie specială, astfel încât să venim cu o soluţie care să stea în picioare şi care să reziste unui control constituţional”, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban pe data de 7 iunie 2021

Vârsta de pensionare, un subiect controversat în Coaliţie

Declaraţiile făcute de Orban vine într-un context în care se discută, la nivel de Guvern creșterea vârstei de pensionare. Așadar, conform Ralucăi Turcan, oamenii vor ieși la pensie la 70 de ani, dacă vor vrea. Un alt subiect controversat este şi creșterea vârstei de pensionare la femei. Dacă până acum femeile ieșeau la 61 de ani, în urma unui proiect guvernamental, vârsta la care vor ieși femeile la pensie va fi de 65 de ani.

Pensiile speciale există şi în contextul în care în 2021 pensiile normale au fost plafonate, în pofida faptului că în mod normal ar fi trebuit să existe o creștere a acestora.