Propunerea legislativă privind desfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, respinsă de deputați
Deputaţii au respins, marţi, cu 193 de voturi „pentru” şi 81 „contra” şi două abţineri, propunerea legislativă privind desfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, dezbaterile pe marginea acestui subiect fiind unele aprinse.
Desfiinţarea Ministerului Familiei a fost susţinută, în cadrul dezbaterilor, de deputaţii USR şi AUR, în timp ce social-democraţii au adus argumente pentru funcţionarea acestei instituţii.
Deputaţii s-au contrazis pe tema desfiinţării Ministerului Familiei
Deputata USR Cristina Prună a arătat că Ministerul Familiei „toacă 700 de milioane de lei într-un an”, în timp ce familiile din România nu duc un trai mai decent.
„Asta aţi făcut de când aţi venit la guvernare. (…) Institute şi agenţii pe bandă rulantă. Ce înseamnă asta? Înseamnă bani din taxele şi impozitele oamenilor care muncesc şi mai bine de 8 ore pe zi care sunt tocaţi în aceste agenţii, institute, ministere care nu fac absolut nimic pentru familiile din România. Dacă chiar doreaţi să faceţi ceva, atunci reduceaţi taxele pe salarii. Avem cele mai mari taxe pe muncă din toată Uniunea Europeană, pe salariile mici, pe salariul minim. (…) Asta face actuala guvernare, alungă familiile din România!”, a afirmat Cristina Prună.
Deputatul AUR George Simion a subliniat că nu este „neapărat nevoie de un un minister al Familiei pentru a avea politici direcţionate către creşterea demografiei, către natalitate”. El a adăugat că USR nu a redus şi reorganizat ministere în perioada în care s-a aflat la guvernare.
„În continuarea celor spuse de colega mea, că asta e „Ţara lui Impozit Vodă”, aici toţi perceptorii sunt la modă. V-aţi făcut că desfiinţaţi ministere, că restructuraţi instituţii, şi în loc de 20 de ministere am descoperit că avem 18. Varianta optimă prezentată în programul nostru de guvernare este cu 12 ministere. Nu avem neapărat nevoie de un Minister al Familiei, pentru a avea politici direcţionate către creşterea demografiei, către natalitate. Prin priorităţi guvernamentale se puteau face aceste lucruri. (…) Avem nevoie de un aparat guvernamental suplu”, a susţinut Simion.
Deputatul USR Cristian Brian a dorit să îi dea o replică lui George Simion, privind faptul că USR nu a reorganizat ministere: „Vreau să reamintesc că ministrul USR al Economiei din acea vreme, Claudiu Năsui, a demarat cel mai mare proces de reorganizare al Ministerului Economiei, prin care a redus 40 % din posturile de conducere din cadrul ministerului şi 30 % din toate posturile”.
„Să avem noi aşteptări de la grupul USR, că înţelege cum e cu familia, mai greu. Asta e! Să avem aşteptări de la grupul USR să ne spună cum e cu taxele… Claudiu Năsui, cum e aia cu taxa zero pe salariul minim? (…) Ştiu că nu înţelegeţi cu familia şi vă doare că vă spunem adevărul. Mai departe, putem vorbi de orice lucru, de administraţie suplă, de zece ministere, de cinci ministere. Haideţi să facem să nu avem niciun minister, că aşa dă bine la microfon. (…) Pentru noi, actuala guvernare, familia şi mai ales egalitatea de şanse sunt extrem de importante”, a afirmat deputatul PSD Marius Budăi.
În replică, deputatul USR Claudiu Năsui a declarat că există cea mai mare impozitare a muncii din toată Europa şi, în acelaşi timp, cel mai mare exod al forţei de muncă din toată Europa.
„Într-adevăr, ştiţi mai bine cum stă treaba cu familia. Din câte ştiu, mai mulţi dintre voi aţi avut mai multe, noi, cei de la USR, am avut una singură. În ceea ce priveşte taxarea, România are o imensă problemă cu taxarea. (…) Există o taxare aberantă. (…) Haideţi să recunoaştem, de la orice partid suntem, de la PSD, PNL, AUR, oricine, să recunoaştem că avem o problemă cu această supraimpozitare a muncii, creăm şi generăm sărăcie şi pentru ce, ca să plătim pensii speciale şi noi agenţii de stat şi ministere inutile, cum este Ministerul Familiei?”, a arătat Năsui.
La acest moment al discuţiilor a venit la tribună preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, social democratul Alfred Simonis, care a subliniat că familia, alături de Biserică şi de Armată, este unul dintre pilonii statului român şi şi-a exprimat mirarea că cei de la AUR declară că susţin familia, dar vor desfiinţarea unei instituţii cu politici pentru aceasta.
„Am ascultat intervenţiile antevorbitorilor şi e complicat să înţeleg cum cineva poate să-şi imagineze că Parlamentul poate desfiinţa şi înfiinţa ministere. Pe logica dumneavoastră, în fiecare săptămână vom înfiinţa sau desfiinţa câte un minister, că aşa vrem noi. O prostie! Un demers politicianist, nici măcar foarte inteligent. (…) Să te declari patriot, să te declari susţinător al familiei tradiţionale – şi aici mă refer la colegii de la AUR – şi să vrei desfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, înseamnă, ca să fiu elegant, că au o fractură de logică clară. (…) Dacă de la USR ne aşteptăm să vă doriţi altceva, orice altceva mai puţin familii, de la AUR nu aşteptam, mă rog, ne aşteptam, dar cred că societatea avea alte impresie despre dumneavoastră. Să vedem cum explicaţi dumneavoastră că susţineţi familia, în timp ce desfiinţat un minister care arată contribuţia acestui guvern şi intenţia de susţine familia în România”, a transmis Simonis.
Deputatul AUR Coleşa a subliniat că susţine desfiinţarea Ministerului Familiei, pentru că „nu există decât un număr de telefon” şi nu s-a implicat nici măcar atunci când copii români au fost luaţi abuziv de instituţii române sau străine din familiile lor. „Acest minister nu are ce căuta în Guvernul României”, a arătat Coleşa.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.