Proiecte de peste 1 miliard de lei din fonduri europene, depuse de Primăria Iași!
În Cadrul Financiar Multianual 2014 – 2020 al Uniunii Europene, Primăria Municipiului Iași a depus 27 de proiecte din fonduri europene cu o valoare totală de 1.000.207.885,66 lei.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a evidențiat stadiile de implementare ale proiectelor europene derulate de municipalitate și a anunțat că se încheie Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. Acesta a scos în evidență cele mai importante proiecte din Iași care au fost finalizate și care s-au făcut prin absorbția de fonduri europene.
Fonduri europene pentru 27 de proiecte
În Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 al Uniunii Europene, municipalitatea ieșeană a depus proiecte corespunzătoare pentru mai multe linii de finanțare precum 21 proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), un proiect în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), două proiecte în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA), două proiecte în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU), un proiect în cadrul Programului URBACT III.
„În total sunt 27 de proiecte europene pentru care, până în momentul de față, a fost rambursată suma de 553 milioane de lei, restul până la valoarea de 1 miliard fiind sume care vizează diverse stadii de implementare ale proiectelor. Cele mai importante proiecte, cu valori de peste 50-60 de milioane de lei, au fost deja implementate, fiind în stadiul de finalizare. Aș aminti aici proiectul de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, cu o valoare de 114 milioane lei, reabilitarea infrastructurii de tramvai din Zona Industrială și terminalul dinspre Tomești, reabilitarea infrastructurii de tramvai în zona Dancu, la care se adaugă zona carosabilă, dar și extensia liniei de tramvai pe raza comunei Holboca, oazele de verdeață care au ca termen de finalizare jumătatea anului viitor. S-a ajuns într-un stadiu important și în cazul Centrului Multifuncțional Cicoarei, grădinițele din Bucium și Dacia sunt în curs de finalizare, iar Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 este în licitație pentru lucrări. De asemenea, se lucrează la Colegiul Tehnic «Gheorghe Asachi» și sperăm la finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului, lucrări în desfășurare fiind și la Spitalul Clinic de Recuperare. Mănăstirea Frumoasa este finalizată, Muzeul de Artă Contemporană este finalizat în proporție de 70%, Muzeul de Istorie Naturală și Palatul Braunstein sunt obiective finalizate. Autobuzele electrice de 10 și 12 metri sunt în lucru și vom primi primele loturi în această vară, proiectul tramvaielor PESA a fost finalizat, la fel și proiectul de eficientizare energetică a iluminatului public. Proiectele derulate pe planurile operaționale de mediu, în valoare de 86 de milioane de lei, au fost finalizate”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Sunt planificate noi proiecte pentru Cadrul Multinațional următor
Proiectele care vor fi depuse vizează următoarele domenii: eficientizare energetică, mobilitate urbană durabilă, regenerare urbană, patrimoniu cultural, digitalizare, sănătate, educație, incluziune socială şi capital uman și se află în diferite stadii de maturitate: idee, fişă proiect, documentaţie tehnico-economică elaborată.
„Depunem eforturi de a atrage fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, în special pe componenta eficienței energetice care se aplică, pe de o parte, unor clădiri existente, pe de altă parte privesc construirea de locuințe cu eficiență energetică. Până în acest moment, valoarea proiectelor trecute prin Consiliul Local depășește 35 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny am depus până acum proiecte în valoare de peste 83 de milioane de lei, în special pentru infrastructura rutieră”, completează primarul Mihai Chirica.
Proiectele propuse spre depunere în cadrul PNRR se află în diferite stadii de maturitate: idee, documentaţie tehnico-economică elaborată, cerere de finanţare depusă.
În funcţie de criteriile de eligibilitate a solicitantului, Primăria Municipiului Iaşi intenţionează să depună proiecte în parteneriat cu diferite entităţi, în funcţie de specificul fiecărei componente: şcoli, spitale etc.
Se încheie Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 cu fonduri europene absorbite de Iași de aproximativ 1.000.207.000 lei.