Proiect de lege halucinant care ar putea să ne bage în război! Armata Română poate lansa atacuri în apărarea Ucrainei

de: cristian.george
12:02, 11 oct. 2024

Guvernul României, prin intermediul Ministerului Apărării Naționale, a propus un proiect de lege care permite desfășurarea de operațiuni militare și misiuni pe teritoriul României, în colaborare cu forțele armate române și străine, pentru a sprijini Ucraina.

Acest proiect legislativ este considerat extrem de grav, deoarece expune populația țării unor riscuri mari, inclusiv implicarea directă în război. O altă decizie revoltătoare este modul în care europarlamentarii PSD-PNL-USR aleg să trădeze interesele României și votează donarea a 0,25% din PIB pentru Ucraina. Poate procentul nu este unul mare, dar realitatea este că sunt 800 de milioane de euro anual pe care România îi va trimite către Ucraina

Atacuri de pe teritoriul României, cu implicarea Armatei Române, pentru apărarea Ucrainei

Guvernul format din PSD și PNL a decis să implice România în conflictul din Ucraina printr-o lege care permite desfășurarea de acțiuni militare fără declararea unei stări de urgență sau de asediu. Scopul acestor operațiuni este apărarea Ucrainei, un stat vecin.

Conform notei de fundamentare, operațiunile militare se desfășoară în scopul unui răspuns gradual și proporțional în cazul unei agresiuni împotriva unui stat vecin sau a ocupării militare a unor părți din teritoriul acestuia, contravenind Cartei ONU și dreptului internațional. Proiectul de lege descrie aceste misiuni ca acțiuni militare pentru supraveghere, avertizare și intervenție rapidă în spații terestre, aeriene, maritime, cibernetice, spațiale și în mediul electromagnetic sau informațional.

Operațiunile militare sunt definite ca răspunsuri proporționale și preventive la riscuri și amenințări la adresa securității internaționale sau regionale, desfășurate în baza unui plan aprobat, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile necesare pentru declararea unei stări excepționale. Proiectul prevede că aceste misiuni și operațiuni pot fi realizate de forțele armate române, singure sau alături de forțe militare străine. Clar că în proiectul de lege nu se precizează în mod expres numele ”Ucraina”, dar este lesne de înțeles că ”apărarea unui stat străin” implică apărarea Ucrainei, singurul vecin implicat într-un război.

Președintele României va fi capabil să ia astfel de decizii

Proiectul legislativ reglementează și transferul de autoritate, definit ca procesul prin care diverse niveluri de comandă și control asupra unor forțe desemnate sunt acordate temporar, de către comandantul forțelor aliate sau autoritățile militare ale statelor dintr-o coaliție, către șeful Statului Major al Apărării din România sau, după caz, de către acesta unui comandant aliat sau al coaliției.

Operațiunile militare desfășurate pe teritoriul României vor necesita aprobarea președintelui țării, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în situația în care planurile indică o degradare a securității internaționale sau regionale, precum și apariția unor riscuri iminente pentru România. În timpul acestor misiuni și operațiuni militare, forțele armate străine participante pot fi plasate sub diferite niveluri de autoritate ale comandantului român desemnat să coordoneze respectivele acțiuni, conform proiectului de lege.

Așadar, Guvernul PSD-PNL alege să ne implice într-un război direct pentru Ucraina. Românii trebuie să înțeleagă faptul că este momentul pentru o schimbare. O pot face în noiembrie și decembrie votând oameni patrioți în funcții publice.