Prognoza meteo marţi, 2 februarie 2021. Ce se întâmplă cu vremea azi, în Rmânia
Meteorologii au transmis cum va fi prognoza meteo astăzi, marţi, 2 februarie. Potrivit datelor furnizate de ANM, vremea va continua să fie destul de închisă, iar pe alocuri vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie.
Specialiştii mai anunţa că vântul va sufla slab până la moderat şi doar pe crestele montane va prezenta intensificări, în special în cursul nopţii. În ceea ce priveşte regimul termic, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, în timp ce minimele se vor situa între -4 şi 7 grade.
Prognoza meteo marţi, 2 februarie 2021
Astăzi se menţine atmosfera închisă în majoritatea regiunilor. În sud-vest, în nord-vest şi, izolat, în restul teritoriului, vor fi ploi slabe sau burniţa.
În zonă înaltă de munte o să cadă lapoviţă sau o să fulguiască, iar la noapte vântul va avea intensificări în masivele estice.
Dimineaţa se formează ceaţă pe la câmpie, iar vremea va fi caldă pentru această perioadă: maximele pleacă de la 3 grade în nordul Moldovei şi ajung până la 12 grade Celsius în sudul Banatului.
Vedem cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici vor fi înnorări persistente şi, izolat, o să plouă slab sau o să burniţeze. Acum, dimineaţa, se formează ceaţă, iar după orele prânzului temperaturile ajung la 9 grade Celsius.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei norii se înmulţesc şi e posibil să apară şi câteva ploi slabe. În rest, vor fi şi scurte momente însorite, iar în prima parte a zilei vor condiţii de ceaţă.
Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina se lasa ceaţă în primele ore ale zilei. Mai apoi, va domina atmosfera însorită şi se face mai cald decât ieri: la amiază, maximele ating 5 grade Celsius.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş prindem vreme închisă, cu ploi slabe sau burniţa. Şi pe aici se mai încălzeşte, iar temperaturile urcă până la 7 grade.
Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile vestice. Vor fi înnorări, iar precipitaţiile vin tot sub formă de ploi sau burniţa. În sudul Banatului se va înregistra maxima zilei, de 12 grade Celsius.
În Transilvania se adună norii în vestul provinciei şi tot pe-acolo o să plouă slab. În depresiuni se lasa ceata dimineaţa şi e posibil să burniţeze, însă mai apoi vor fi şi scurte momente însorite.
În Oltenia avem vreme închisă. Şi pe-aici se anunţă ploi slabe, iar în primele ore ale zilei va fi ceaţă. Se face mai cald decât ieri, iar temperaturile ajung până la 8…9 grade.
Şi în ţinuturile sudice se anunţă o zi mohorâtă, cu ploi, burniţă şi ceata acum, dimineaţa. În nord-estul provinciei soarele se arata trecător, iar maximele ating 9 grade Celsius.
Vremea în ţară
Miercuri vremea devine foarte caldă pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor. În vest, în nord şi în centru vor fi înnorări persistente, iar, în prima parte a zilei, o să plouă slab.
În rest, soarele se arata trecător, iar dimineaţa se formează ceaţă în zonele joase.
Joi se face şi mai cald. În nord, în centru şi în vest se menţine vremea închisă şi o să plouă. În rest, va domina atmosfera însorită. Vântul se înteţeşte în zonele de câmpie, dar şi pe creste, pe unde va atinge viteze de 80 de km/h.
Vineri temperaturile mai scad puţin, dar vremea rămâne caldă pentru începutul lunii februarie. În jumătatea de nord a ţării se anunţă o zi destul de mohorâtă şi va ploua, iar pe la munte o să cadă lapoviţă. Dimineaţa, mai ales în sudul ţării, se formează ceaţă.
Vremea în Bucureşti
În Bucureşti găsim înnorări persistente şi se formează ceaţă în primele ore ale zilei. Mai apoi, s-ar putea să burniţeze, iar maximă urca până la 7…8 grade Celsius. La noapte avem iarăşi condiţii de ceaţă, iar temperatura coboară până la 2 grade.
Miercuri vremea devine deosebit de caldă pentru această perioadă. După ce se risipeşte ceata matinală iese soarele, iar temperatura urca până la 10 grade.
Joi se face şi mai cald. Dimineaţă vor fi iarăşi condiţii de ceaţă, însă, mai apoi, va domina atmosfera însorită, iar maximă atinge 14 grade Celsius.
Vineri se anunţă încă o zi frumoasă şi neobişnuit de caldă pentru începutul lunii februarie. La amiază, termometrele vor arăta 12…13 grade.
Vremea la munte
La munte prindem vreme caldă, chiar dacă nu prea zărim soarele. La altitudini mici va ploua, însă pe creste se anunţă lapoviţa şi fulguieli trecătoare.
Vântul se menţine activ şi va sufla mai tare în nordul Carpaţilor Orientali, în special pe timpul nopţii. Mare atenţie dacă plecaţi în drumeţii, pentru că în Munţii Bucegi şi Făgăraş este risc mare de avalanşe!
Miercuri se menţine vremea caldă şi închisă. În zonele mai joase o să plouă, iar pe creşte o să fie lapoviţă.
Joi se anunţă încă o zi caldă. Cerul rămâne acoperit de nori, vor fi ploi, lapoviţă, iar pe creste vântul va agita atmosferă cu viteze de peste 80 de km/h.
Vineri temperaturile scad puţin, însă vremea rămâne tot caldă pentru dată din calendar. În jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi în nordul Carpaţilor Occidentali vor fi înnorări şi ne aşteptam din nou la ploi şi lapoviţă.