Prognoza meteo! ANM a emis un nou cod galben de ploi

de: George Cristian
11:06, 12 iun. 2020

Prognoza meteo pentru România. ANM a emis un nou cod galben de ploi valabil în toată ţara. Din păcate, românii nu scapă de ploi până luni, 15 iunie 2020, anunţa Agenţia Naţională Meteorologică. Conform meteorologilor, codul galben de ploi este valabil în toată perioadă mai sus amintita.

Prognoza Meteo! Cod galben de ploi de în toată ţara

ANM a emis o nouă alerta meteo de ultimă oră. Românii care doreau să îşi petreacă weekendul la mare s-ar putea să aibă parte de mai multe surprize. Conform celor de la ANM, atenţionarea meteo de cod galben s-a extins până luni, 15 iunie, ora 10.00.

„În intervalul menționat, cu precădere în regiunile estice, nordice și centrale, precum și în zonele montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp”, conform ANM.

Prognoza meteo! Cu vă fi vremea în perioada 15 iunie- 19 iunie

În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării, precizează meteorologii.

Conform specialiştilor, starea de instabilitate va continua şi săptămâna viitoare. Începând de miercuri, 17 iunie 2020, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin intervale cu înnorări, averse dar şi descărcări electrice. Ploile nu vor înceta şi vor depăşi, în anumite zone din România, 15…20l/mp. În regiunile estice şi sud-estice, cerul va fi variabil şi fenomenele amintite mai sus vor avea caracter izolat.

Joi, 18 iunie 2020, ANM explica faptul că cerul va prezenta înnorări temporare şi că se vor semnala averse, intensificări ale vântului dar şi frecvente descărcări electrice. Acest lucru se va întâmpla în cea mai mare parte a ţării. Conform celor de la ANM, izolat, va cădea grindina în mai multe regiuni ale ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 12 şi 19 grade.

Vineri

Vineri, 19 iunie 2020, vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare în cea mai mare parte a ţării. Tot în cea mai mare parte a ţării se vor semnala averse care vor avea caracter torenţial cu descărcări electrice dar şi intensificări de scurtă vreme a vântului. Pe spaţii restrânse vor fi posibile vijelii dar şi căderi de grindină. Izolat, în mai multe părţi ale ţării se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Temperaturile maxime vor avea între 20 şi 28 de grade celsius iar cele minime între 11 grade şi 19 grade celsius.

Prognoza meteo Sâmbăta, 20 iunie 2020! Din păcate, începutul de weekend nu vine cu o vreme bună

Vremea continua să fie instabilă şi sâmbăta în majoritatea zonelor din România. În centrul, nordul şi estul tării, pe arii extinse vor apărea aversele şi înnorări accentuate. ANM anunţa faptul că şi sâmbăta se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată a vântului, iar izolat se vor semnala adverse cu caracter torențial. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 29 de grade, iar cele minime între 12 şi 19 grade Celsius.