Prognoza meteo actualizată. Meteorologii anunță temperaturi maxime de până la 18 grade

de: Cristina Dascălu
17:20, 13 feb. 2022

Vreme de primăvară la mijlocul lunii februarie. De luni, se încălzește în toată țara, iar temperaturile vor ajunge săptămâna viitoare chiar și la 18 grade Celsius. Alina Șerban, meteorolog ANM, ne spune care este prognoza meteo pentru zilele următoare.

”Se încălzește din nou. Până la sfârșitul săptămânii care urmează ne așteptăm la temperaturi maxime ce vor atinge 17-18 grade, cel mai probabil în sudul și vestul teritoriului.

Încălzirea va începe de mâine și se va resimți în regiunile vestice, acolo unde temperaturile maxime vor urca spre 10-11 grade, apoi, de marți, și în partea de sud și, de miercuri, și în celelalte regiuni, chiar dacă vor mai fi ușoare advecții reci ce se vor resimți în jumătatea de nord a teritoriului. Per total, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată.

În zilele următoare se va încălzi. Mâine, asemănător cu astăzi, iar, de marți, temperaturile vor crește și în zona Capitalei”, a spus meteorologul ANM Alina Șerban.