Profesori din județul Iași au învățat la Praga tehnici moderne de predare, de coaching și mentorat în educație
Proiectul ERASMUS+ „Consorțiu local pentru educație de calitate” (2023-1-RO01-KA121-SCH—000118189) al cărui coordonator este Inspectoratul Şcolar Iași a debutat în acest an cu un curs destinat managerilor școlari, la care au participat două doamne director adjunct din județul Iași, de la Școala Profesionala Dagâța și Școala Gimnazială „Constantin Teodorescu” Războieni.
Cel puțin două dintre obiectivele proiectului Erasmus+ au fost atinse la Praga în perioada 6-11 noiembrie 2023, în cadrul cursului ”Coaching and mentoring for suporting teachers”, prin dezvoltarea competențelor de management și leadership privind conducerea modernă a scolii, dar și prin învățarea tehnicilor de creare a unor medii de învățare incluzive și sustenabile în școlile din consorțiu.
Acest eveniment a reunit directori și mentori din țări europene precum Ungaria, Serbia, Letonia, Lituania, Croația și Italia.
Cursul a fost suținut de experți din Republica Cehă care se adresează atât mediului educațional, cât și celiui de afaceri prin componenta coaching.
Au fost abordate atât aspecte curriculare – abilitate, competență, obiective, planuri de lecții, cât și noțiuni specifice managementului – coaching. În acest context, directorii/ mentorii au învățat diverse tehnici pentru a susține moral echipa din școală și pentru a construi o nouă cultură organizațională în comunitatea din care fac parte.
Cursul a oferit participanților nu doar principiile și tehnicile de bază în mentorat, dar a reușit să evidențieze diferența dintre mentor și coach, ambele fiind atât de importante în activitatea școlii.