Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, Rectorul UMF Iași, a anunțat astăzi echipa de prorectori cu care va conduce Universitatea în mandatul 2024-2029

de: Carmen Ciobanu
17:32, 26 feb. 2024

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, a prezentat astăzi, 26 februarie 2024, Senatului UMF, echipa de prorectori pentru mandatul 2024-2029. Față de mandatele anterioare, este un singur prorectorat didactic și s-au mai înființat alte două prorectorate care vor gestiona relația cu studenții și relația cu spitalele clinice.

„Am înființat un nou prorectorat care să se ocupe exclusiv de implementarea proiectului primului spital al Universității de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași – spitalul CFR, precum și de relația complexă cu spitalele clinice, care presupune, între altele, și sprijinirea în obținerea integrării clinice a cadrelor didactice care lucrează și predau în spital. Cu mici excepții, am hotărât să continui împreună pe același drum cu majoritatea prorectorilor din mandatul anterior, pentru că avem valori, principii și viziuni comune în privința viitorului Universității. Este vorba de prof. univ. dr. Luminița-Smaranda Iancu, prof. univ. dr. Radu Iliescu, prof. univ. dr. Adrian Covic și prof. univ. dr. Georgeta-Liliana Foia. Acestora li se alătură prof. univ. dr. Ionela-Lăcrămioara Șerban – fostul decan al Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Irina-Iuliana Costache-Enache – care a mai ocupat funcția de prorector în perioada 2017-2020 și prof. univ. dr. Camelia-Margareta Bogdănici, care va prelua mandatul prorectoratului responsabil de relația cu spitalele clinice” a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, Rectorul UMF Iași.

Echipa de prorectori pentru mandatul 2024-2029

Prof. Univ. Dr. Radu ILIESCU – Prorector pentru Strategia de dezvoltare instituțională, Management academic, Digitalizare și Relația cu sindicatele și societatea civilă

Prof. Univ. Dr. Ionela-Lăcrămioara ȘERBAN – Prorector pentru Învățământ universitar de licență și master

Prof. Univ. Dr. Adrian COVIC – Prorector pentru Cercetare științifică, Dezvoltare și Inovare

Prof. Univ. Dr. Camelia-Margareta BOGDĂNICI – Prorector pentru Relația cu spitalele clinice și Implementarea proiectului „Spital Universitar UMF Iași”

Prof. Univ. Dr. Georgeta-Liliana FOIA – Prorector pentru Cooperare și Parteneriate instituționale academice internaționale

Prof. Univ. Dr. Irina-Iuliana COSTACHE-ENACHE – Prorector pentru Relația cu studenții, Managementul calității și Evaluare academică

Prof. Univ. Dr. Luminița-Smaranda IANCU – Prorector pentru Învățământ postuniversitar – Rezidențiat și Formare profesională continuă

Conform Legii Educației, Rectorul ales decide echipa de prorectori, informează Senatul cu privire la componența acestei echipe și organizează concurs pentru numirea decanilor. Astfel, după informarea cu privire la echipa de prorectori pentru mandatul 2024-2029, în aceeași ședință de Senat, a fost votată Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de decan precum și calendarul de concurs, care pot fi consultate pe site-ul UMF.