Prof. dr. Diana Cimpoeșu a anunțat că numărul de prezentări în UPU a crescut considerabil! Cu toate acestea, situația este mult mai relaxată decât în primele zile de la ridicarea restricțiilor
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD, a anunțat că numărul de prezentări la unitatea medicală a crescut considerabil față de perioada de urgență. Totuși, așa cum susține prof. dr. Diana Cimpoeșu, situația este mai relaxată decât în primele zile de la ridicarea restricțiilor:” Dacă în primele zile de la ridicarea restricțiilor aveam pacienți care se prezentau în stare gravă pentru că nu s-au prezentat la medic din cauza restricțiilor, acum situația s-a mai relaxat din acest punct de vedere”
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a anunțat ieri că numărul de prezentări la unitatea medicală a crescut considerabil. Totuși, situația este mai relaxată decât din zilele de 15, 16, 17 și 18 mai, imediat după ridicarea restricțiilor. Atunci, pacienții se îmbulzeau să ajungă la medic, declarând că au suportat durerea două luni. Aceștia ajungeau cu forme agravate ale bolilor de care sufereau. Acești pacienți au fost tratați de medicii specialiști, iar acum la UPU ajung persoane care au suferit accidente casnice, care sunt victimele unor accidente auto sau cele ale violenței domestice. Totodată, la UPU se primesc și alte tipuri de urgențe, ca hemoragia digestivă și complicații ale bolilor cardiovasculare.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, despre pacienții care ajung în UPU după ridicarea restricțiilor: „Situația s-a mai relaxat”
Numărul de prezentări la UPU Iași a crescut de la 160 la 260 în numai 24. Prof. dr. Diana Cimpoeșu spune că profilul pacientului care se prezintă acum la UPU este diferit de cel care se prezenta în primele zile de la ridicarea restricțiilor.
„Dacă în primele zile de la ridicarea restricțiilor aveam pacienți care se prezentau în stare gravă pentru că nu s-au prezentat la medic din cauza restricțiilor, acum, situația s-a mai relaxat din acest punct de vedere. Atunci aveam pacienți care au stat acasă pentru că le era teamă că la spital riscul de infectare era mai mare și, astfel, starea lor de sănătate s-a agravat. Acum primim doar pacienți exact la fel ca înainte, cu aceleași patologii ca înainte de pandemie. Adresabilitatea către UPU a crescut comparativ cu perioada stării de urgență și putem spune că am revenit la normal, am revenit la exact același număr de cazuri ca înainte”, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu.
Pentru a evita aglomerația, ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, a dublat orele de lucru în ambulatoriu
Pentru a fluidiza numărul crescut de prezentări la Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spirdon” Iași, ec. Ioan Bârliba, managerul unității medicale, a decis să crească orele de lucru pentru angajații din ambulatoriul spitalului. Astfel, pacienții beneficiază încă de luni, 18 mai, de un program mai permisiv de prezentare la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Aceștia se pot prezenta la unitatea medicală pentru serviciile din ambulatoriu atât dimineața, cât și după-amiaza. Dimineața pot veni între 7 și 12 și după-amiaza, între 13 și 18. Totodată, managerul unitații medicale recomandă pacieților să sune în prealabil la spital în vederea efectuării unei programări telefonice. Această măsură a fost luată pentru a evita aglomerația și, astfel, răspândirea noului coronavirus.
„Insistăm ca pacienții să se încadreze strict în noile reguli de programare în normele de timp și spațiu recomandate. Rugăm pacienții să nu vină înainte de ora programată. Totodată, îi rugăm să mențină distanța de 1,5 metri. Totodată, reamintim că se continuă și sistemele de eliberare de rețete sau medicamente la distanță sau prin curier în funcție de specialitate sau program de sănătate”, a transmis ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”.
Pe perioada stării de urgență, adresabilitatea către Spitalul „Sf. Spiridon” a scăzut dramatic. S-au internat doar cazurile urgente
Pe perioada stării de urgență, la Spitalul „Sf. Spiridon” s-au internat doar urgențele majore. Începând cu luna martie, de când s-a emis ordonanța de urgență, la unitatea medicală adresabilitatea a scăzut dramatic. Pacienții care nu reprezentau o urgență erau reprogramați. Chiar și intervențiile chirurgicale care erau programate s-au amânat, rămânând ca, odată cu ridicarea stării de urgență, pacienții să apeleze spitalul pentru a afla când se vor putea reprograma. O statistică actualizată efectuată de către conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” arată că în luna martie 2020 s-au internat în spital cu 2.069 de pacienți mai puțin decât în anul precedent, iar în luna aprilie s-au internat doar 792, reprezentând doar urgențele medicale. Se înregistrează o diferență majoră față de luna aprilie 2019, când s-au făcut 3.301 internări.