Produse contaminate cu salmonella retrase din magazinele Mega Image. Produsul a fost distribuit și în Iași

de: BZI.ro
19:47, 31 ian. 2022

Un supermarket din România a anunțat, luni, retragerea de la raft a unui produs care ar putea fi contaminat cu Salmonella.

Mega Image retrage de la vânzare un anumit sortiment de cârnaţi din cauza unei posibile contaminări cu Salmonella, potrivit anunţului postat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Persoanelor care deţin produse din acest lot li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.

Este vorba despre produsul DLL MINI CARNATI 125G, număr lot 541858 cu termen de valabilitate 20 aprilie 2022.

„Dorim să vă aducem la cunoştinţă că Mega Image a retras de la vânzare produsul: 28889 DLL MINI CARNATI 125G. Retragerea produsului de pe piaţă şi rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanşate la solicitarea furnizorului, constatându-se posibila contaminare cu Salmonella.

Toate produsele retrase urmează a fi distruse. Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienţilor să nu consume produsul cu lotul sus menţionat şi roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziţionat produsul. Consumatorii sunt rugaţi să returneze produsul cu datele menţionate mai sus până la data de 14.02.2022″, precizează Mega Image.

Lotul de cârnați care ar putea fi contaminat cu Salmonella a fost distribuit în Copou din Iaşi și în câteva magazine din București.