Probă de șmecherie eșuată la Iași! A distrus două BMW-uri după ce a urcat beat-mangă la volan! Din mașina luxuoasă, a ajuns să facă curat la Primărie! (Exclusiv)

de: evelina.chitoroaga
02:00, 30 mart. 2021

Un ieșean a fost pedepsit de către judecători, după ce a fost acuzat că a urcat băut la volan. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Dragoș George Carâmb la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducere sub influența alcoolului. Scandalul a izbucnit după ce ieșeanul, aflat la volanul unui bolid BMW, a comis un accident rutier

Accident rutier cu două mașini marca BMW, pe străzile din Iași! Un bărbat a fost prins băut bine la volan, în urma impactului! Oamenii legii au descoperit faptul că tinichigiul auto avea o alcoolemie uriașă!
În urma incidentului, bărbatul a fost trimis în judecată de anchetatori, iar, recent, acesta a fost condamnat. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Dragoș George Carâmb la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul cu alcoolemie.

„Inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul unei instituții a Primăriei comunei Holboca sau în cadrul Consiliului Local Holboca, pe o perioadă de 60 de zile”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ieșeanul Dragoș George Carâmb, acuzat că a urcat băut la volan

Procesul ieșeanului Dragoș George Carâmb (33 de ani) a început pe 8 octombrie 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„Pe 22 aprilie 2018, la ora 6:30, inculpatul a condus autoturismul marca BMW 525 în județul Iași, având o îmbibație alcoolică de 2,10 g/l alcool pur în sânge la prima probă și 2,00 g/l alcool pur în sânge la a doua probă. În dreptul unui imobil, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca BMW 316, care era parcat pe sensul opus de mers”, au menționat anchetatorii ieșeni.

Aceștia au adăugat că, în urma producerii accidentului rutier, ieșeanul a fost supus testării alcoolscopice, rezultând o concentrație alcoolică de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai apoi, tinichigiul auto a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu”, din Iași, unde i-au fost preluate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exectitate a alcoolemiei.

A băut, apoi a decis să șofeze: bolidul BMW a distrus și un gard

La audieri, ieșeanul Dragoș George Cărâmb a recunoscut comiterea faptei. Acesta le-a povestit magistraților că, pe 22 aprilie 2018, în jurul orei 2:00, după ce a terminat de reparat un autoturism în interiorul service-ului la care lucrează, el a fost vizitat de un cunoscut. Bărbatul a adăugat că, în intervalul orar 2:00 – 6:00, el, cu fratele său și cu un amic au stat de vorbă, consumând aproximativ 200 ml de whisky și bere. Șoferul a mai spus că, la un moment dat, fratele lui l-a rugat să-l ducă acasă, astfel că a urcat la volan și, după ce a condus aproximativ 3 kilometri, a adormit la volan și a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW ce era parcat regulamentar.

Din impact, autoturismul a fost proiectat în gardul unui imobil. Proprietarul acelui imobil a sunat de urgență la 112 și a anunțat producerea accidentului rutier. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție. În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme, avarierea gardului pe o lungime de 4 metri, dar și a branșamentului de gaz al imobilului respectiv. În fața magistraților, șmecherul cu BMW a recunoscut comiterea faptei și a solicitat să fie judecat numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar. De altfel, magistrații ieșeni au încuviințat solicitarea acestuia, de judecare în procedura recunoașterii învinuirii.