Printre cele mai mari descoperiri istorice din România realizate, în aceste zile, la câțiva kilometri de Iași! Pe o suprafață de 32 hectare au fost găsite fortificații legate de una dintre marile bătălii din Europa (IMAGINI ȘI INFORMAȚII EXCLUSIVE)

În aceste zile, lângă Iași, au fost făcute unele dintre cele mai mari descoperiri istorice din România! Pe o suprafață de 32 hectare au fost găsite fortificații legate de „Bătălia de la Stănilești” din anul 1711. Astfel, conf. univ. dr. Vasile Cotiugă de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, urmează să completeze cercetarea  spectaculoasă  pe baza unor documente din arhivele rusești de la Moscova și Sankt Petersburg

Unele dintre cele mai mari descoperiri istorice din România au fost reușite, recent, lângă Iași. Asta tocmai în locul unde a avut loc celebrul eveniment „Bătălia de la Stănilești”, derulat în anul 1711.

Cercetarea a fost coordonată conf. univ. dr. Vasile Cotiugă de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Acesta urmează să completeze cercetarea  spectaculoasă  pe baza unor documente din arhivele rusești de la Moscova și Sankt Petersburg . Deznodământul acestei bătălii, dacă ar fi fost altul, ar fi putut să reconfigureze granițele statelor existente acum, după cum urmează: România, Polonia, Ucraina, Turcia sau chiar Federația Rusă.

Descoperiri istorice, cu fortificații ce se întind pe 32 hectare, ce țin de „Bătălia de la Stănilești” din anul 1711

„Bătălia de la Stănilești”, derulată în anul 1711, îl are în prim-plan și pe marele domnitor și cărturar Dimitrie Cantemir! Locul (localitatea eponimă se află în județul Vaslui, la graniță cu Republica Moldova) se leagă de confruntarea militară dintre Rusia țaristă și Poarta otomană, care are loc în vara anului 1711. Atunci, armata rusă, sub conducerea marelui țar Petru cel Mare, căreia i s-au alăturat și 6.000 de moldoveni „oaste de strânsură, fără arme și neînvățați la războiu'”, cum ne spune cronicarul Ion Neculce, sub conducerea domnitorului Dimitre Cantemir, consemna o alianță politico-militară fățișă cu Imperiul Țarist.

„Studiind hărțile militare mai vechi, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, am putut vedea că această structură este prezentă pe o hartă din 1893, pentru ca într-o altă hartă a Marelui Stat Major din 1907 să fie trecută drept lucrări de întărire părăsite de la «Bătălia Stănilești». Ori, acum ceva zile, când am fost la Stănilești, am găsit celebrele fortificații pe o suprafață de 32 hectareAm cercetat personal locul, și urmează cel mal probabil ca in toamna acestui an să continui activitatea.”, a declarat conf. univ. dr. Vasile Cotiugă, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Acest lucru ne-a determinat să ne deplasăm în teritoriu pentru a verifica aceste date și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că structura fortificată a armatelor țariste încă se mai păstrează”, mai dezvăluie arheologul și istoricul Vasile Cotiugă

Având în vedere toate acestea, arheologul și istoricul Vasile Cotiugă a plecat cu echipa de cercetare la fața locului. Aici, moment de surpriză totală! Au găsit, în premieră, celebrele fortificații care au fost la „Bătălia de la Stănilești” din anul 1711, făcând o serie de descoperiri istorice.

„Acest lucru ne-a determinat să ne deplasăm în teritoriu pentru a verifica aceste date și nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că structura fortificată a armatelor țariste încă se mai păstrează, chiar foarte bine, fiind distruse doar de digul Prutului, construit în anii de după Al Doilea Război Mondial. La fel de mare mirarea a fost că localnicii nu mai păstrează memoria locului, pentru ei fortificațiile de pământ fiind privite doar ca diguri construite cândva… Evident, vorbim la acest moment doar de o simplă verificare pe teren a unor informații cartografice, urmând ca posibile viitoare cercetări de prospectare magnetometrică și chiar arheologice să confirme locul«Bătăliei de la Stănilești»”, mai dezvăluie arheologul și istoricul Vasile Cotiugă.

Memoria locurilor pierdute: „Bătălia de la Stănilești – 1711”

Despre această confruntare s-au păstrat numeroase informații, fie de la participanții direcți, din ambele tabere, fie în scrieri istorice redactate chiar în același veac, al XVIII-lea, de diferiți cronicari sau istorici. Cu această ocazie au apărut și primele planuri ale bătăliei, cum sunt și gravurile în aramă, realizate de David Lockley și William Hogarth. Evident, satul Stănilești și locul bătăliei (plasat la Nord-Est de Târgul Huși, ca o fortăreață) nu aveau cum să lipsească din harta Moldovei, „Moldaviae Principatus”, realizată de Dimitrie Cantemir în 1716. E păstrată într-un singur exemplar la Paris, copiată de Jean-Baptiste Bourguignon d’Anville și publicată în 1773, care însoțea volumul „Descriptio Moldaviae”.

„Alte hărți ale bătaliei ne-au fost puse la dispoziție de tânărul doctorand Mihai Anatolii Ciobanu, care, aflat la documentare în arhivele rusești de la Moscova și Sankt Petersburg, aduna hărți ale Principatelor Române și ale orașelor românești realizate de cartografii din slujba armatei țariste. Cu toate acestea, locul exact al bătăliei, chiar dacă istoricul Corneliu Istrati l-a localizat în «Cotul Stejarului», nu este cunoscut. Cercetând hărțile mai noi sau mai vechi ale zonei, nu mare mi-a fost mirarea să constat că în hărțile topografice mai noi, pe malul Prutului, în dreptul unui alt mare cot al râului, numit «Cotul Rupt», aflat la nord de satul Săratu, se poate observa o structură oarecum rectangulară, cu prezența unui fost curs al râului”, precizează conf. univ. dr. Vasile Cotiugă.

În istoria poporului nostru sunt încă momente și locuri importante despre care nu avem date sigure

În istoria poporului nostru sunt încă momente și locuri importante despre care nu avem date sigure, planând încă incertitudinea: când și unde a avut loc „Bătălia de la Rovine”, unde este Posada și unde este cetatea Crăciuna, unde este „Câmpul Direptate” și exemplele pot continua. Între aceste dileme se poate vorbi și de locul „Bătaliei de la Stănilești” cu fortificații dintre Rusia țaristă și Poarta otomană, din vara anului 1711. Atunci, în ziua de 6/17 iulie, țarul, cu o parte din trupe, în special cavaleria, dar și moldovenii, în frunte cu Dimitrie Cantemir, au ajuns în zona Hușilor, la gura Prutețului, la „Casele Banului” (foarte probabil, în satul Lunca Banului de azi), unde și-au stabilit tabăra pentru noapte.

În aceeași zi, un detașament rus, comandat de generalul Ianus, a fost trimis în avangardă, ajungând până la gura Sărății, la vărsarea pârâului în Prut, în zona satului Berezeni de astăzi. Acolo, turcii, care înaintaseră pe partea stângă a Prutului, au construit poduri, trecând pe malul drept al râului. A urmat o confruntare, în urma căreia rușii, datorită numărului mare de turci, s-au retras spre nord, până la satul Lunca Banului, unde s-a alăturat trupelor lui Petru cel Mare. Grosul armatei rusești, infanteria, condusă de generalul Repnin, rămăsese în urmă, din cauza oboselii oamenilor, dar și a carelor cu bagaje și bolnavi, ajungând, în acea seară, la Movila Răbâia, în zona Albița.

Petru cel Mare a hotărât retragerea trupelor din satul Lunca spre nord, acestea ajungând luni dimineața „la Stănilești, supt deal”

Duminică, 8 iulie 1711, țarul a încercat să oprească intrarea turcilor în satul Lunca Banului, dar aceștia aduseseră armată foarte multă, ocupând podișul și coasta dealului. Tabăra rușilor era așezată pe șes, lângă Balta Prutețului. De aici, un corp de cavalerie, de vreo 4.000 de oameni, a întreprins un atac asupra turcilor, pe șesul Prutului, în timp ce armata moldovenească, sub comanda lui Dimitrie Cantemir, a atacat pe podiș. Moldovenii, după ce au luptat cu mult curaj la început, slab echipați și neinstruiți, nu au putut face parte ripostei turcilor, retrăgându-se în tabără. Nici cavaleria rusească nu a reușit în acțiunea sa, revenind în tabără.

Duminică noaptea, pentru că infanteria rusească nu a ajuns în tabără, Petru cel Mare a hotărât retragerea trupelor din satul Lunca spre nord, acestea ajungând luni dimineața „la Stănilești, supt deal”, cum ne spune cronicarul Ion Neculce. Aici a sosit și infanteria generalului Repnin, joncțiunea făcându-se la sud de sat, spre Lunca Banului.

A urmat o zi de lupte cu detașamentele turcești de hărțuială, în care și moldovenii au avut mult de suferit, zi care s-a încheiat cu retragerea taberei rusești la circa 5 kilometri, până la Prut

A urmat o zi de lupte cu detașamentele turcești de hărțuială, în care și moldovenii au avut mult de suferit, zi care s-a încheiat cu retragerea taberei rusești la circa 5 kilometri, până la Prut. Ajunși la râu, rușii și-au instalat tabăra „într-un cot despre Prut”, cum precizează cronicarul Nicolae Costin, unde, pe malul de răsărit, „era un deal mare” (Ion Neculce). Un asemenea loc, într-un cot al Prutului, din care pe malul stâng să fie un deal înalt lângă râu, nu poate fi, după istoricul Corneliu Istrati, decât la Cotul Stejarului, lângă actualul sat Răducani, com. Lunca Banului. Acolo, armata rusă și-a putut organiza tabăra, apărată din două laturi de cotul Prutului, iar din cele două părți, în unghi, întărită cu metereze de pământ, așa cum apare și în schițele realizate în epocă.

Pe malul stâng al Prutului, pe dealul la poalele căruia astăzi se găsește satul Tochile-Răducani, și-au făcut tabăra unele detașamente turcești, împreună cu trupele voievodului Kievului, Potoski, inamic al țarului.

Pacea de la Vadul Hușilor (12/23 iulie 1711) permitea țarului să se retragă din Moldova cu toată oastea și cu armele, în timp ce Înaltei Porți i-a fost retrocedat Azovul

De pe poziția fortificată în cotul Prutului, rușii au putut rezista asalturilor repetate ale turcilor, care își mutaseră și ei tabăra în șesul Prutului, adăpostindu-se parțial „în valea cea râioasă”, anume gârla Râioasa, vechea albie a Prutului. Aici, turcii și-au amplasat artileria, care a început să tragă asupra taberei rusești. Două zile au durat luptele, dar niciuna dintre părți nu și-a apropiat victoria; cu provizii insuficiente, fără nutreț pentru cai și cu muniția pe terminate, Petru cel Mare și-a dat seama că nu mai putea rezista multă vreme în fața atacurilor turcilor.

„La rândul lor, turcii erau conștienți că artileria rusească era mult mai eficace, producând multe victime, fapt care a produs o oarecare deznădejde a trupelor. În aceste condiții, conducătorii celor două tabere au hotărât să recurgă la tratative, iar după trei zile să semneze și o pace. «Pacea de la Vadul Hușilor de la 12/23 iulie 1711 permitea țarului să se retragă din Moldova cu toată oastea și cu armele, în timp ce Înaltei Porți i-a fost retrocedat Azovul, iar unele cetăți din jur au fost dărâmate. Dimitrie Cantemir a fost lăsat să plece în Rusia, unde a trăit până la sfârșitul vieții”, a conchis conf. univ. dr. Vasile Cotiugă.

Astfel, descoperirile istorice făcute aduc informații esențiale pentru istoria din România contemporană.