Prințesa Diana, poveste de iubire neîmpărtășită cu un medic pakistanez. Cum s-au cunoscut cei doi

de: Radu Vasiluta
13:45, 24 aug. 2021

Puțină lume știe că Prințesa Diana a avut o poveste de iubire, cu câțiva ani înainte de a muri în tragicul accident, neîmpărtășită din păcate. Aceasta s-a îndrăgostit de un medic chirurg pakistanez pe care l-a întâlnit în 1995. Prințesa Inimilor și Hasnat Khan au avut o frumoasă relație dar care s-a sfârșit brusc, deoarece familia medicului nu o vedea cu ochi buni pe Diana.

Cu toate că Prințesa Diana a avut o pasiune pentru Prințul Charles încă de când era o școlăriță, nu acesta a fost marea ei dragoste. Totodată, nici Dody Al-Fayed, alături de care a murit în tragicul accident din Paris, nu a fost iubirea vieții ei. Din nefericire, Diana a plecat dintre noi mult prea devreme și nu a mai apucat să trăiască noile vremuri alături de bărbatul pe care îl iubea. Deși nu multă lume știe, Diana l-a iubit foarte mult pe chirurgul pakistanez Hasnat Khan. Dar iată care a fost povestea lor de dragoste.

Prințesa Diana, poveste de iubire încheiată brusc

Pe 31 august 1997, Prințesa Inimilor se stingea din viață, șocând pe toată lumea. Moartea Dianei a întristat milioane de oameni, aceasta fiind cea mai apreciată femeie din acea perioadă. Dacă ar fi trăit, astăzi probabil și-ar fi trăit viața alături de bărbatul iubit. Iar acesta nu ar fi fost Dodi Al-Fayed, alături de care a murit în accidentul din Paris. Ci este vorba despre chirurgul pakistanez Hasnat Khan, în vârstă de 63 de ani.

Diana a fost extrem de îndrăgostită de el, însă relația lor a durat doi ani. Autoarea volumului The Diana Chronicles, Tina Brown, a declarat că Prințesa Diana l-a întâlnit pe doctorul Khan în 1995, la Spitalul Royal Brompton. Se pare că a fost dragoste la prima vedere pentru ea, dar pentru el lucrurile au stat diferit. După două săptămâni, Diana și Hasnat s-au întâlnit în casa unchiului și mătușii chirurgului.

„Nu m-am gândit niciun minut că va accepta să vină cu mine. Am fost foarte surprins când a zis ca vrea. După această întâlnire, prietenia noastră s-a transformat într-o relaţie amoroasă”, a mărturisit Hasnat în 2004.

Astfel, cei doi au trăit o poveste de dragoste frumoasă dar scurtă. După doi ani de iubire, Khan a decis să pună capăt poveștii atunci când a realizat că Diana era extrem de cunoscută.

Prințesa Diana nu a fost acceptată de familia lui Hasnat

Se pare că Prințesa Diana și-ar fi dorit să se căsătorească cu Hasnat Khan. Mai mult, aceasta era dispusă să se convertească la Islam pentru a-și mulțumi iubitul. Însă din cauza mentalității familiei lui Hasnat Khan, Diana nu a fost acceptată niciodată de aceștia.

„Un fiu care se căsătorește cu o femeie de altă religie este cel mai crunt coșmar pentru o familie musulmană”, a spus Jemima Khan, prietena Dianei.

Astfel, după despărțirea de Prințesa Diana, medicul chirurg s-a căsătorit cu Hadia Sher Ali, în Pakistan. Căsătoria lor a durat doi ani, după care au divorțat. O altă piedică în relația Prințesei Diana, care a trăit o frumoasă poveste de iubire cu celebrul doctor, a fost faptul că acesta nu ar fi acceptat niciodată să își trăiască dragostea în văzul tuturor.