Primul cuplu de „faimoși” de la Survivor România! Au fost dați de gol de un coleg
Dacă la „războinici” au câteva apropieri între concurenți, acum s-ar fi format un cuplu și la „faimoși”, în emisiunea Survivor România. Recent, au ieșit la iveală anumite detalii care dau de bănuit că ar exista o conexiune între aceștia. Astfel, ar fi vorba despre Bianca Patrichi și DOC, care ar fi depășit de ceva timp limitele prieteniei.
Tensiunea atinge cote din ce în ce mai înalte în competiția din Republica Dominicană. Cei care au acceptat provocarea par a fi cu nervii întinși la maximum, dar asta nu înseamnă că renunță la dorințele lor ascunse. În ultima ediție difuzată pe Pro TV, au ieșit la iveală detalii incredibile despre o posibilă relație între doi „faimoși”.
Primul cuplu de „faimoși” de la Survivor România
Telespectatorii care urmăresc cu interes emisiunea de supraviețuire au rămas surprinși în momentul în care au descoperit că s-a format un cuplu în tabăra „faimoșilor”. Cei doi care ar avea o relație au fost demascați chiar de către unul dintre colegii lor.
Dezvăluirea a fost făcută de Remus, care nu a mai putut să se abțină și a vorbit liber despre apropierea dintre DOC și Bianca Patrichi. Se pare că cei doi ar fi depășit demult limitele prieteniei și ar fi ajuns să își ducă relația la nivelul următor. Remus afirmă că rapperul o pupă constant pe Bianca, ceea ce îl duce cu gândul la o altfel de apropiere.
„Bianca este tot timpul pupată de Doc. Tot timpul o pupă fizic și moral, și cum vrei tu. Numai așa îi face de la bun început”, a declarat Remus Boroiu înainte de începerea probelor.
După declarațiile lui Remus Boroiu, în urma jocului pentru a doua imunitate, DOC a „demonstrat” că ar avea o afinitate aparte pentru colega sa de echipă. În momentul în care Bianca a adus cel de-al șaselea punct pentru „faimoși”, cântărețul a pupat-o în văzul tuturor, fără să se rușineze.
DOC i-a luat apărarea „partenerei” sale
Și dacă mai rămăsese vreo urmă de îndoială cu privire la posibila relație dintre DOC și Bianca Patrichi, aceasta a fost risipită în momentul în care tânăra a adus punctul cu numărul șapte pentru echipa sa. Remus a început un conflict cu nepoata lui Cornel Patrichi în timpul cursei. Pentru că țipa la ea, fără să o îndrume neapărat, concurenta s-a panicat. La final, DOC a fost cel care a intervenit în favoarea blondinei, îmbrățișând-o și pupând-o ca de fiecare dată.
„Las-o, frate, odată! Spuneai ce voiai tu, nu să o încurajezi. Spuneai ce voiai tu să se întâmple! Ea voia, de fapt, altceva”, a fost reacția lui DOC în momentul în care a văzut că Remus țipă la Bianca.