Primele informații despre cei patru suspecți arestați preventiv în cazul atacului de la Moscova – VIDEO

de: BZI.ro
11:40, 25 mart. 2024

Tribunalul districtual Basmanni din Moscova a admis cererea procurorilor ca toţi cei patru suspecți în cazul atacului de vineri de la Crocus City Hall, soldat cu peste 130 de morți, să fie arestaţi preventiv pentru două luni.

Presupușii atacatori au fost aduși în faţa instanţei în mod individual duminică, iar trei dintre ei au pledat „vinovat” pentru toate acuzaţiile, potrivit agenţiei de stat TASS, citată de News.ro.

Numele celor patru inculpaţi sunt Dalerdjon Mîrzoev, Saidakrami Raceabalizoda, Şamsidin Fariduni şi Muhammadsobir Faizov.

Atacul de la Moscova: Cine sunt cei patru suspecţi

Toţi cei patru sunt din Tadjikistan şi se aflau în Rusia cu vize temporare sau expirate. Cei patru au fost audiați cu ușile închise, fără a permite accesul publicului. CNN a sumarizat ce se ştie până acum despre cei patru suspecţi ai atacului de la sala de concerte din Moscova în care au murit cel puţin 137 de persoane, în timp ce peste 180 au fost rănite. Dintre acestea, cel puţin 100 au rămas în spital, unele fiind în stare gravă.

Dalerdjon Mîrzoev: Bărbatul de 32 de ani a fost primul acuzat adus în faţa instanţei. Mîrzoev, din Tadjikistan, avea permis de şedere temporară pentru trei luni în oraşul Novosibirsk din sudul Rusiei, în Siberia, dar acesta expirase, potrivit RIA Novosti.

Saidakrami Raceabalizoda: Bărbatul a fost cel de-al doilea audiat şi a declarat în faţa instanţei că avea documente de înregistrare ruseşti, dar că nu-şi aminteşte unde se află acestea. El a comunicat prin intermediul unui interpret, potrivit RIA Novosti. Raceabalizoda s-ar fi născut în 1994.

Şamsidin Fariduni: S-a născut în 1998 în Tadjikistan şi este cetăţean al ţării din Asia Centrală. Fariduni a fost angajat oficial la o fabrică din oraşul rus Podolsk şi era înregistrat în oraşul Krasnogorsk, potrivit presei de stat RIA Novosti.

Muhammadsober Faizov: Cel de-al patrulea acuzat părea că nu poate să răspundă întrebărilor, bărbatul fiind într-un scaun cu rotile. A fost însoţit de un medic la înfăţişarea în faţa instanţei. Faizov era şomer, iar înainte a lucrat într-o frizerie din Ivanovo, un oraş situat la nord-est de Moscova. El este înregistrat în acest oraş, potrivit RIA Novosti, și s-ar fi născut în 2004.

Potrivit imaginilor care au ajuns și pe reţelele sociale, suspecții au apărut în sala de judecată cu diverse echimoze. Un suspect a fost adus într-un scaun cu rotile şi ținea ochii închiși, un altul avea un bandaj în dreptul urechii drepte, altul avea un ochi vânăt şi o pungă de plastic ruptă în jurul gâtului, iar un al patrulea suspect cu faţa umflată părea dezorientat şi se străduia să îşi ţină ochii deschişi.

Atacul de la Crocus City Hall, ce mai sângeros din ultimele două decenii

Atacul de la Crocus City Hall este cel mai sângeros din Rusia din ultimele două decenii. Atacul a avut loc la doar o săptămână după ce Putin şi-a asigurat al cincilea mandat prezidenţial, iar evenimentul este de natură să-i afecteze imaginea de lider care se prezintă ca o persoană capabilă să garanteze ordinea.

Vladimir Putin a declarat duminică zi de doliu naţional pentru cele 137 de victime ale atacului, după ce a promis că îi va pedepsi pe toţi cei care s-au aflat în spatele atacului.

Imagini video publicate de Kremlin l-au arătat pe Putin cu un aer sumbru aprinzând o lumânare la o biserică de la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, duminică seara, pentru a-i onora pe cei care au murit.

Mai devreme, duminică, oamenii au depus flori la Crocus City Hall, sala de concerte cu 6.200 de locuri de la periferia Moscovei, unde patru bărbaţi înarmaţi au dat buzna chiar înainte ca grupul rock din epoca sovietică Piknik să cânte hitul său „Nu ne e frică de nimic”. Bărbaţii au tras cu armele automate asupra civililor.

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar Putin nu a menţionat public gruparea militantă islamistă în legătură cu atacatorii, despre care a spus, în schimb, că au încercat să fugă în Ucraina. El a declarat că indivizi din „partea ucraineană” erau pregătiţi să îi ducă pe atacatori peste graniţă.

Ucraina a negat orice rol în acest atac.

Autoritățile ruse nu au identificat toate victimele

Autorităţile lucrează în prezent la identificarea victimelor. Comitetul rus de Investigaţii a declarat că 62 de corpuri au fost identificate până în prezent, iar „pentru restul victimelor se efectuează examinări genetice pentru a stabili identitatea acestora”. Ancheta la locul crimei este în curs de desfăşurare.

Deşi nu a menţionat Statul Islamic, Putin a avut sâmbătă convorbiri separate cu omologii săi turc şi sirian, Recep Tayyip Erdoğan şi Bashar al-Assad, şi a promis o cooperare mai strânsă în lupta împotriva terorismului în urma atacului, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Ambasada Rusiei la Washington a afirmat că nu a primit din partea SUA niciun avertisment cu privire la un potenţial atac la Moscova.

Săptămâna trecută, Putin a respins avertismentele ambasadei SUA în Rusia privind posibilitatea unor atacuri asupra unor grupuri mari de oameni.

Franţa a ridicat alerta teroristă la cel mai înalt nivel în urma atacului mortal de la Moscova, a anunţat duminică premierul francez Gabriel Attal.