Primele concluzii de la centrala nucleară Zaporojie: „Este ceva ce nu poate continua să se producă”
După ce a inspectat centrala nucleară de la Zaporojie, Rafael Grossi, a spus că integritatea centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de trupele ruse, a fost încălcată de mai multe ori. Acesta susține că nu se mai poate întâmpla acest lucru.
„Integritatea fizică a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de trupele ruse, a fost încălcată de mai multe ori. Nu avem elemente pentru a evalua acest lucru, însă este ceva ce nu poate continua să se producă”, a declarat joi directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, după ce a inspectat această instalaţie, transmite AFP, scrie Agerpres.
Mai mulţi membri ai misiunii AIEA vor rămâne până „duminică sau luni”
Grossi a mai spus că mai mulţi membri ai misiunii AIEA vor rămâne până „duminică sau luni” pentru a studia în amănunţime situaţia de la această centrală, cea mai mare din Europa şi al cărei sit a fost bombardat în mai multe rânduri, provocând temeri legate de o catastrofă nucleară.
„Avem mult de lucru aici pentru a analiza anumite aspecte tehnice”, a mai spus Rafael Grossi.
De asemenea, AIEA contează pe „stabilirea unei prezenţe continue” la centrală dincolo de această dată, a spus Grossi, fără alte precizări.
Rafael Grossi a văzut „multe lucruri” în cele „patru sau cinci ore” petrecute la faţa locului
Sosit la centrală mai devreme în cursul zilei, venind din oraşul Zaporojie, după un traseu de circa 120 km, Grossi a afirmat că a văzut „multe lucruri” în cele „patru sau cinci ore” petrecute la faţa locului.
„Am putut să vizităm tot situl. Eu am fost în unităţile (reactoarelor, n.red.), am văzut sistemul de urgenţă şi alte încăperi, sălile de control”, a enumerat el, lăudând personalul ucrainean care continuă să lucreze la centrală de la ocuparea acesteia în martie de armata rusă.
Acesta a descris „situaţia destul de dificilă” a echipei sale, care a auzit sunete intense în timpul călătoriei spre centrală şi traversând linia frontului.
„Au fost momente în care erau evidente sunete, de mitraliere grele, de artilerie, de mortiere de două sau trei ori, am fost foarte neliniştiţi”, a mai spus Rafael Grossi.