Primăriile din Iași sunt obligate să finalizeze amenajamentele pastorale până la sfârșitul anului 2020. Până în prezent au fost înființate 75 de astfel de schițe ale pășunilor

de: Raluca Costin
02:00, 13 oct. 2020

Primăriile din Iași trebuie să aibă amenajamentele pastorale până la sfârșitul anului 2020. Potrivit specialiștilor din domeniul agricol, Iașul stă bine la acest capitol, în prezent fiind finalizate 75 de amenajamente din cele 98 la nivelul județului. Pentru a obține subvenția de la APIA pentru pajiști, fermierii trebuie să aibă atașat la dosar acest plan realizat de Direcția Agricolă Iași și Oficiul pentru Studii Pedologice

Potrivit directorului Direcției Agricole Iași, Gabriel Hoha, primăriile din Iași sunt obligate să finalizeze amenajamentele pastorale până la sfârșitul anului 2020.

„Au fost niște derogări de la termenul inițial, adică sfârșitul anului 2018, însă acum primarii trebuie să realizeze obligatoriu aceste amenajamente până la sfârșitul anului 2020. Au finalizat schițele 75 de unități administrativ-teritoriale, iar restul primăriilor, mare parte din ele, au depus documentația, însă nu au reușit colegii mei să le analizeze pentru că a trebuit să finalizăm verificările la cererile pentru despăgubirile de secetă”, a spus Gabriel Hoha, director al Direcției Agricole Iași.

Specialiștii Direcției Agricole Iași și ai OSPA pot realiza o schiță completă privind pajiștile în câteva luni

Amenajamentele pastorale reprezintă o schiță completă referitoare la îngrijirea pajiștilor permanente din județul Iași. Primăriile din județ trebuie să le finalizeze până la sfâșitul acestui an. Începând cu anul 2018, consiliile locale au obligația de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentației de concesiune sau închiriere a pajiștilor permanente. Reprezentanții Direcției Agricole Iași și Oficiul pentru Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) se ocupă de realizarea amenajamentelor pastorale care poate dura câteva luni, în funcție de suprafața pajiștilor.

În anul 2020 au solicitat realizarea amenajamentelor pastorale numai 6 primării din județul Iași

Noile condiții privind arendarea sau concesionarea pășunilor au fost introduse în anul 2018 deoarece pajiștile au fost închiriate unor persoane care nu au respectat nici măcar condițiile minime de întreținere ale acestora, ci doar au fost exploatate în vederea obținerii subvenției consistente pe care fermierii ieșeni o pot primi pe aceste suprafețe. Consiliile Locale trebuie să trimită datele privind situația pășunilor din județ către Direcția Agricolă Iași, angajații instituției centralizează datele, specialiștii din cadrul OSPA Iași efectuează studiul pedologic, iar pe baza tuturor informațiilor centralizate de toate instituțiile implicate se întocmesc aranjamentele pastorale.

Fermierii din Iași pot obține subvenția de la APIA pentru pajiști doar dacă au atașat la dosarul cererii unice acest plan

Fondurile necesare pentru întocmirea amenajamentelor pastorale ale suprafețelor de pajiști permanente se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Specialiștii din cadrul Direcției Agricole Iași le solicită tuturor celor care utilizează pajiști să se adreseze primăriilor pe raza cărora sunt amplasate pășunile pentru a se informa în ce stadiu se află proiectul de întocmire a amenajamentelor pastorale. Fermierii din Iași pot obține subvenții de până la 130 de euro numai pentru un hectar de pășune.

În campania APIA 2020, de depunere a cererilor unice, au fost depuse 19.882 de cereri cu o suprafață de 276.360 de hectare

APIA a plătit fermierilor din Iași subvenții în valoare de 70 de milioane de euro, pentru anul de cerere 2019. Latifundiarii din județ au încasat 2 milioane de euro pentru terenurile agricole exploatate, în cadrul SAPS, iar restul sumelor din bugetul național și cel comunitar au fost împărțite ieșenilor cu ferme zootehnice sau agricultorilor care au solicitat banii pentru diverse scheme de plată. Iașul este unul dintre județele din Moldova cu cele mai mare subvenții acordate fermierilor, anual fiind virate în conturile acestora în jur de 60-70 de milioane de euro.