Primăriile din Iași investesc peste 5 milioane de lei în iluminatul public. Lucrările încep în această toamnă

de: Redacția BZI
02:00, 25 iul. 2023

Primăriile din Iași investesc peste 5 milioane de lei, bani pentru iluminatul public stradal, sume care provin atât de la Agenția Fondului pentru Mediu, cât și din bugetul local. Un număr de 30 de primării din județul Iași vor demara lucrările din această toamnă

Noi investiții vor fi făcute, din această toamnă, în iluminatul public stradal în mai multe comune din județul Iași. Suma ce va fi investită este de peste 5 milioane de lei, bani acordați în programul „Iluminat public”, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, dar și din bugetul local. Suma minimă ce va fi investită este 400.000 de lei, iar cea maximă, 1,1 milioane de lei, în funcție de numărul de locuitori.

Dacă banii provin din programul derulat de AFM, pentru unitățile administrativ-teritoriale care au o populație de până la 4.000 de locuitori se acordă maximum 500.000 de lei, iar pentru cele care au peste 4.001 locuitori se oferă un ajutor financiar de peste un milion de lei. Primarii vor investi fondurile obținute în modernizarea sistemelor prin înlocuirea corpurilor de iluminat ce au un consum ridicat de energie electrică cu cele cu LED. Banii sunt destinați și achiziționării și instalării sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții.

Primăriile din Iași investesc sume importante în iluminatul stradal

Pentru acest program finanțarea se acordă în procent de maximum 90 la sută din cheltuielile eligibile și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți. Printre comunele în care primarii vor investi banii în iluminatul public, după ce au depus dosarele în anul 2020, se numără Costuleni, Ipatele, Tătăruși, Șipote, Gropnița, Oțeleni, Andrieșeni, Popești, Heleșteni și Mircești. Una dintre primăriile din Iași unde se investesc bani în iluminatul public stradal este Holboca.

Peste 700 de corpuri de iluminat noi vor fi montate pe stâlpii stradali din comună. Valoarea estimată a contractului este de 1.893.231 de lei, fără TVA, aproape 400.000 de euro. Conform proiectului, se va interveni în satele Dancu, Holboca, Cristești, Orzeni, Rusenii Vechi, Rusenii Noi și Valea Lungă.

Panouri fotovoltaice în mai multe comune din Iași

Unul dintre programele derulate de AFM, care a avut succes în Iași, este „Casa Verde Fotovoltaice”. Toate cele 8 etape de înscrieri ale persoanelor fizice, din anul 2023, s-au încheiat. La nivel național s-au înscris 86.625 de oameni, iar din județul Iași au fost depuse 3.470 de cereri. Beneficiarii primesc o finanțare de până la 90 la sută din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, dar trebuie să parcurgă mai multe etape. Banii obținuți în cadrul programului sunt pentru instalarea de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Astfel, beneficiarii trebuie să suporte o contribuție proprie de 2.000 de lei. După finalizarea perioadei de înscriere a persoanelor fizice, acestea au la dispoziție 90 de zile pentru a semna contractele cu firmele de instalare. Parcuri fotovoltaice vor fi construite în mai multe comune din Iași, precum este Ruginoasa.

Astfel, primăriile din Iași investesc banii și în parcurile fotovoltaice.