Primarii liberali din județ îl vor pe Mihai Chirica în PNL

de: BZI.ro
15:19, 22 feb. 2020

Primarii localităților ieșene cu reprezentare în PNL și-au arătat susținerea pentru Mihai Chirica, edilul municipiului Iași. Astăzi, în cadrul unei ședințe interne a PNL, primarii liberali din Iași și-au exprimat susținerea pentru că Mihai Chirica să reprezinte partidul în cursa pentru Primăria municipiului Iași.  Unul dintre aceștia este și Paul Mursa, primarul comunei ieșene Plugari.

„Câteva cuvinte referitoare la subiectul “fierbinte” al acestei perioade !

Pot înțelege opoziția colegilor mei referitoare la candidatura domnului Chirica din partea PNL la Primăria Municipiului  Iași însă, aș avea câteva precizări :

Să nu uităm că,  politică în sine se bazează pe electorat și voturi! În funcție de aceste două mari chestiuni se obțin funcțiile prin intermediul cărora te afli în poziția  de a face proiecte bune pentru comunitate și cetățeni.

Îmi permit să abordez acest subiect deoarece, să nu uităm —sunt membru PNL  de mai bine de 22 de ani, am obținut locuri fruntașe pentru PNL Iași la mai toate alegerile organizate la nivel de județ și, îndrăznesc să spun, chiar la nivel de Moldova așadar, consider că am tot ce îmi trebuie pentru a-mi face publică opinia!

Rezultatele pozitive le-am obținut mergând din poartă în poartă, discutând cu oamenii și aflând viziunile, părerile și așteptările acestora de la noi  ——nici datorită altcuiva , nici stand la birou sau la partid și nici făcând postări prin care să-mi aduc singur elogii!

Așadar, părerea mea, și îndrăznesc să cred că a tuturor primarilor PNL, este aceea că avem nevoie de o conducere PNL la nivelul județului Iași! Spun acest lucru pentru că noi, primarii PNL, ne dorim cu toții să nu mai stăm să așteptăm că finanțările pentru comunitățile  noastre să fie date în funcție de ruleta rusească PSD-istă!!! În cazul în care nu știați, cam așa stau lucrurile acum, asta este REALITATEA noastră!! Stăm cu “mâna întinsă “ de ani de zile …

La nivel de finanțări pentru drumurile județene, atât eu cât și colegii mei, ne-am rugat de fiecare dată când am avut ocazia de stimată conducere a județului să fim și noi avuți în vedere cu privire la finanțări! SINGURĂ  mea “neputință” – drumul județean Plugari-Borosoaia – zace în mocirla de ani de zile însă, nici anul acesta nu am existat pt domnii de la Consiliul Județean și probabil că nici nu vom există!!!

Cred că este nevoie să privim și să luăm lucrurile foarte practic și să nu le mai ducem în derizoriu! Politică înseamnă uneori și compromisuri, dacă acestea au în vedere proiecții pe termen lung !

Personal, am înțeles viziunea cât și, să nu uităm ceva extrem de important procentele!

Realitatea este că în municipiul Iași sondajele arată că PNL nu stă foarte bine ! Degeaba obținem noi rezultate bune la nivel de județ, dacă în municipiu suntem sub 20 %!

Părerea mea este că ar trebui că fiecare dintre noi  să privească lucrurile la rece și în interesul tuturor, nu doar al unuia sau altuia! Politică înseamnă unitate, chiar dacă în interior avem păreri diferite— fiind normal astfel, să încercăm, pe cât posibil, că în față alegătorilor să exprimăm o părere unitară, democratic stabilită la nivel de partid ! Aceste ieșiri publice bazate pe impulsuri de moment nu fac bine nimănui, dar mai ales imaginii nostre că membri PNL și, nu de altă, dar nu cred că vrem să scădem în sondaje și procentaje și să ajungem iar la cheremul PSD-ului!

Dacă ne dorim la Consiliul Județean Iași o conducere liberă, asta implică anumite compromisuri deoarece, în situația actuală șansele nu sunt de 100%!, a precizat Paul Mursa.