Primarii din Iași vor investi peste 3 milioane de lei în modernizarea iluminatului public, bani primiți de la Administrația Fondului pentru Mediu

de: Raluca Costin
02:00, 12 nov. 2020

Primarii din Iași au accesat peste 3 milioane de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), sume necesare investițiilor în modernizarea iluminatului public. Comunele Șipote, Mircești, Strunga, Popești, Gropnița, Oțeleni și Andrieșeni vor investi în următorii 2 ani banii obținuți în cadrul Programului Iluminat Public, derulat de AFM. La nivelul țării au fost aprobate dosarele depuse de 46 de unități administrativ-teritoriale, suma maximă accesată de o primărie fiind de un milion de lei

Primarii din Iași vor demara lucrările pentru modernizarea iluminatului public începând de anul viitor. Astfel, Primăria Șipote va moderniza iluminatul public din comună printr-o investiție de 100.000 de lei. De asemenea, în comuna Mircești vor fi schimbate instalațiile de iluminat cu 380.000 de lei. Cea mai mare sumă a fost accesată de primăria Popești, care va investi 932.000 de lei, și Strunga, care va investi, prin Programul Iluminat Public, 490.000 de lei. De asemenea, Gropnița va cheltui 559.000 de lei și Oțeleni și Andrieșeni, 550.000 de lei fiecare.

Primarii din Iași vor investi aproape un milion de lei în sistemele de iluminat public, 90 la sută din sumă fiind plătită prin AFM

Pe site-ul www.afm.ro poate fi consultată lista cu cele 46 de unități administrativ-teritoriale care vor beneficia de fonduri pentru modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, precum și achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții. Pentru acest program, finanțarea se acordă în procent de maximum 90 la sută din cheltuielile eligibile și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți. Astfel, pentru unitățile administrativ-teritoriale care au o populație de până la 4.000 de locuitori, se acordă 500.000 de lei, iar pentru cei care au peste 4.001 locuitori se acordă un ajutor financiar de peste un milion de lei.

Ieșenii vor achiziționa cu 745.500 de lei, bani de la AFM, 36 de mașini prin programele Rabla și Rabla Plus 2020

În programul Rabla au fost depuse 47 de dosare pentru 68 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate de specialiștii AFM au fost aprobate 17 dosare pentru 20 de autovehicule (20 de prime de casare a câte 6.500 de lei, 8 ecobonusuri pentru autovehicule noi cu CO2,96g/km NEDC/GPL/GNC în valoare de 1.000 de lei și 5 ecobonusuri pentru autovehicule hibrid în valoare de 2.500 de lei), cu o valoare totală aprobată de 150.500 de lei. În programul Rabla Plus au fost aprobate 14 dosare pentru 16 ecotichete (din care 5 ecotichete în valoare de 20.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor electrice hibrid și 11 ecotichete în valoare de 45.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor pur electrice) cu o valoare totală aprobată de 595.000 de lei.

Ieșenii vor instala sisteme fotovoltaice pe gospodăriile din mediul rural cu banii obținuți de la Fondul de Mediu

Un alt program pentru care au fost aprobate dosare de finanțare este Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. În cadrul acestui program vor beneficia de finanțare nerambursabilă în procent de 100 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile, în limita a 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie, un număr de 56 gospodării izolate, situate la cel puțin 2 kilometri față de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.