Primăria va dona Inspectoratului Școlar Județean Iași 74 de termometre cu infraroșu pentru testarea elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ
Primăria municipiului Iași va dona ISJ Iași 74 de termometre cu infraroșu destinate școlilor și liceelor din municipiu. Proiectul Primăriei Iași a fost avizat de Consiliul Local, valoarea investiției fiind de peste 82 mii lei. 50 de școli și licee din municipiul Iași vor primi termometrele pentru triajul epidemiologic al elevilor și profesorilor
Municipalitatea va dona 74 de termometre cu infraroșu către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași necesare triajului epidemiologic în școlile și liceele din oraș. Primăria Iași va achita în total 82 mii lei cu tot cu TVA pentru achiziția a 74 de termometre cu infraroșu model IT-122 necesare testării elevilor și profesorilor de la unitățile de învățământ. Consiliul Local al municipiului a aprobat proiectul de hotărâre, investiția urmând a fi derulată prin SC Stil Tehnica Medicală SRL. Pe lista Primăriei Iași sunt 50 de școli și licee, unele urmând a primi câte 2 termometre.
ISJ Iași va da câte două termometre cu infraroșu la mai multe licee din municipiu
Primăria Iași va dona către ISJ Iași termometrele, inspectoratul urmând a le distribui mai departe. Câte două bucăți vor primi Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”, Colegiul Economic Administrativ, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Emil Racoviță” și Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Tot câte două bucăți vor mai primi și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul „Octav Băncilă”, Colegiul Național, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, precum și Colegiul Tehnic „Ioan.C. Ștefănescu”.
Lista liceelor care vor primi termometre pentru testarea elevilor din municipiul Iași
Câte două termometre cu infraroșu vor mai primi și Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Liceul Tehnologic de Transporturi și Construcții, precum și Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”. De câte două termometre vor mai beneficia și Liceul Economic de Turism, Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Liceul „Miron Costin” și Liceul „Vasile Alecsandri”. În lista primăriei votată prin Consiliul Local Iași, cu două termometre mai intră Liceul de Informatică „Grigore Moisil” și Școala Gimnazială „B.P. Hașdeu”, precum și Școala „Ștefan Bârsănescu”.
Lista școlilor din Iași care vor primi termometre de la ISJ Iași
Primăria Iași a întocmit și o listă a școlilor din municipiu care vor beneficia de termometrele cu infraroșu. Pe această listă se află Școala Gimnazială „Alecu Russo”, Școala „Alexandru cel Bun”, Școala”Alexandru Vlahuță”, dar și Școala „Carmen Sylva”. De câte un termometru cu infraroșu vor mai beneficia și școlile „Dimitrie Sturdza”, „Elena Cuza”, „George Călinescu” și Școala „George Coșbuc”. Câte un termometru va ajunge și la Școala „Ghe. Brătianu”, Școala „I. Creangă”, Școala „Ghica”, Școala „Ion Neculce” și Școala „I. Simionescu” din municipiul Iași.
Lista cuprinde și Școala „Ionel Teodoreanu”, Școala „Codreanu”, Școala „N. Iorga”, Școala „Otilia Cazimir”, dar și Școala „Titu Maiorescu”, precum și școlile „Vasile Conta și „Veronica Micle”. Câte un termometreu va mai ajunge și al Liceul „Waldorf”, dar și la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”.
Primăria Iași va da peste 30 mii de măști de protecție pentru elevii și profesorii din municipiul Iași
Conducerea primăriei a spus că pe lângă termometre, vor fi alocate peste 30 de mii de măști de protecție la școlile și liceele din oraș unde vor fi reluate cursurile în această perioadă. „Suntem pregătiți pentru reluarea actualului an școlar. Avem 32 mii de măști de protecție pentru elevi, cadre școlare și personalul auxiliar. Noi le vom livra și vom împrumuta și județul Iași pentru ca atunci când Ministerul Educației le va trimite, noi le vom lua înapoi. Suntem pregătiți cu sprijinul necesar pentru examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru a pune la dispoziție tot ce este necesar”, a spus primarul Mihai Chirica.