Primaria modifica regulamentul de functionare al pietelor. Piata Dacia se va transforma in targ de pasari exotice

de: Vlad Rotaru
19:10, 11 feb. 2018

In aceasta perioada, municipalitatea ieseana va trece la modificarea regulamentului de functionare al pietelor agroalimentare, târgurilor, bazarului si talciocului administrate de Ecopiata SA. Regulamentul avizat in august, anul trecut, ar urma sa sufere o serie de modificari, proiectul fiind discutat in viitoarea sedinta a plenului Consiliului Local.

O prima modificare vizeaza functionarea pietei din cartierul Dacia, dar si eliminarea din documentatie a anexelor care fac referire la organizarea si functionarea Piatei Tatarasi Sud si a anexei referitoare la Piata Podul de Piatra.

Regulamentul care vizeaza Piata Dacia, prevede, printre altele, ca aceasta sa fie deschisa intre orele 7:00 si 19:00, fiind vorba de o piata agroalimentara, piata de desfacere a produselor de mobilier (duminica) si târg de animale de companie, pasari si pesti exotici (duminica).

"Natura produselor care se comercializeaza: legume, fructe, produse conservate, lapte si produse lactate, miere si produse apicole, oua, carne si produse din carne, peste, brazi, seminte, flori, cereale, articole de uz gospodaresc si articole nealimentare de cerere curenta, iar duminica, obiecte de mobilier si animale de companie, pasari si pesti exotici", se arata in expunerea de motive a Ecopiata SA. Noul regulament mai contine si alte prevederi.

"Tipul serviciului oferit de administratorul pietei: crearea conditiilor pentru un comert civilizat, cu asigurarea concurentei loiale între producatori/ comercianti si protectia optima a consumatorilor. Serviciile care faciliteaza desfasurarea activitatii în cadrul pietei: spatii pentru expunerea marfurilor, spatii pentru pastrarea si închirierea cantarelor si a echipamentului de protectie, cântar de control, bazine cu apa potabila pentru spalarea legumelor si fructelor, birou administrativ, punct de control sanitar-veterinar, custi pentru pasari, magazie pentru pastrarea materialelor de întretinere si curatenie, punct de colectare si depozitare temporara a deseurilor – evacuarea de câte ori este nevoie, punct cu mijloace initiale de interventie pentru P.S.I", se mai arata in expunerea de motive.

Citeste si : Piata Dacia se redeschide pentru micii producatori