Primăria Iași a semnat contractul pentru renovarea Liceului cu Program Sportiv! O firmă din Valea Lupului va încasa peste 450 de mii de euro
Primăria Iași a semnat contractul pentru renovarea Liceului cu Program Sportiv. Firma Edemic Home SRL a câștigat licitația
Încă din luna iulie 2024, administrația publică locală caută firme pentru renovarea energetică a corpului C1 – Școala Veche, situată pe aleea Grigore Ghica Vodă, din cadrul Liceului cu Program Sportiv Iași. Singura ofertă financiară care a fost depusă a fost cea a firmei Edemic Home SRL, declarată recent și câștigătoarea procedurii de licitație.
Primăria Iași a semnat contractul pentru renovarea Liceului cu Program Sportiv. Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă
Primăria Municipiului Iași a anunțat semnarea contractului privind modernizarea cu fonduri europene nerambursabile a Liceului cu Program Sportiv din Iași, cu firma Edemic Home SRL, administrată de Eduard și Vasilica Prodan. Concret, finanțarea lucrărilor este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
„Și Liceul cu Program Sportiv va fi modernizat cu fonduri europene. După mai multe încercări de găsire a unui constructor, primarul Mihai Chirica a semnat și contractul de încredințare a lucrărilor de eficientizare energetică a Liceului cu Program Sportiv (Clădirea C1 – Școala veche). Lucrările vor fi executate de SC Edenic Home SRL pentru o sumă de 2.723.909,87 lei cu TVA. Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 Valul Renovării, sursă europeană prin care municipalitatea are proiecte de reabilitare termică și eficientizare energetică la 14 unități de învățământ (grădinițe, școli și licee), cu lucrări prevăzute, în total, la 21 de corpuri de clădire. Valoarea totală a celor 14 proiecte este de 129.540.160,55 lei, circa 26,32 milioane euro”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași.
Menționăm faptul că scopul investiției îl reprezintă îmbunătățirea eficienței energetice a spațiilor de învățământ și a infrastructurii școlare din municipiul Iași printr-o abordare integrată a eficienței energetice și a tranziției către clădiri verzi și inteligente, conferind acestora atenția cuvenită esteticii și calității arhitecturale ale acestora.
Clădirea care va fi modernizată datează din anul 1960
Potrivit informațiilor publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), prin proiect se propune modernizarea corpului C1, edificat în anii 1960.
„Amplasamentul pe care se execută lucrările solicitate face parte din intravilanul localității Iași și sunt în proprietatea UAT Iași, după cum rezultă din extrasul de carte funciară 171171-C1. Amplasamentul pe care urmează a se realiza investiția este situat pe aleea Grigore Ghica Vodă, numărul 28, municipiul Iași. Prin proiect se propune modernizarea corpului C1, edificat în anii 1960, și care, până în momentul de față, nu a beneficiat de lucrări ample de modernizare. Clădirea are un regim de înălțime parter + etaj, o formă în plan de L, cu dimensiunile 46.33,40 metri X 28,00 m și o suprafață utilă de 1.024,63 mp. Se dorește îmbunătățirea consumului de energie a clădirii prin anveloparea termică a acestuia, schimbarea tâmplăriei existente cu una performantă din punct de vedere energetic, schimbarea instalațiilor termice, sanitare și electrice”, se arată în caietul de sarcini ale procedurii de licitație.
Primăria Iași a semnat contractul pentru renovarea Liceului cu Program Sportiv. Firma Edemic Home SRL a câștigat licitația, aceasta este înființată în anul 2021.