Primăria Iași a înființat un consiliu pentru protecția consumatorului. Lista completă a membrilor din noua structură

de: evelina.chitoroaga
02:00, 10 iul. 2021

Primăria Iași a pus bazele unui nou consiliu consultativ pentru protecția consumatorului. Noul organism a fost deja avizat de Consiliul Local. Din acest consiliu consultativ vor face parte reprezentanții mai multor instituții din municipiul Iași

Municipalitatea a înființat recent un consiliu consultativ pentru protecția consumatorilor. Proiectul a fost adoptat în cadrul ultimei ședințe de plen a Consiliului Local ce a avut loc recent la Palatul Roznovanu. Noul consiliu va cuprinde reprezentanți de la mai multe instituții publice din municipiu, dar și din cadrul societății civile.

„Oportunitatea constituirii unui astfel de organism consultativ rezidă din necesitatea asigurării unui cadru informațional și organizatoric pentru aplicarea politicii de protecție a consumatorilor. Asta în condițiile în care educația și protecția celor care achiziționează bunuri și servicii reprezintă o temă tot mai des luată în discuție în ultimii ani”, au menționat cei de la Primăria Iași.

Lista completă a Consiliului pentru protecția consumatorului de la Primăria Iași

Din acest consiliu vor face parte câte un reprezentant al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași, al Serviciului Județean de Metrologie Legală Iași, al Gărzii Financiare – Secția Județeană Iași, al Biroului Vamal de Frontieră Iași, al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași. Din consiliul consultativ vor mai face parte un reprezentant al Poliției Locale Iași, al Serviciului de Control în Sănătate Publică Iași, al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași. Totodată, din noul consiliu vor mai face parte și cei de la Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Inspectoratul Județean în Construcții Iași, Registrul Auto Român Iași, Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași. Din acest organism vor mai face parte și organizații patronale constituite la nivel de federație.

Un nou consiliu pentru protecția consumatorilor în Iași

Reprezentanții municipalității au menționat și în ce va consta noul consiliu.

„Obiectivele viitorului Consiliul consultativ pentru protecția consumatorilor vor viza, în principal, analizarea modului în care sunt respectate drepturile consumatorilor. Propunerea de măsuri în sprijinul apărării drepturilor consumatorilor, analizarea modului de colaborare cu instituțiile publice în domeniul protecției consumatorilor, propunerea de îmbunătățire a reglementărilor în domeniu. Se mai au în vedere și analizarea modului în care autoritățile publice răspund solicitărilor din partea consumatorilor, sprijinirea acțiunilor de informare și educare a consumatorilor”, au menționat reprezentanții municipalității.

Și Comisariatul Pentru Protecția Consumatorului Iași a derulat o serie de controale în ultima perioadă.

Iată cine va conduce noul organism de la Primăria Iași

Noul consiliu pentru protecția consumatorului va fi coordonat de primarul Mihai Chirica. Discuții despre protecția consumatorului au mai avut loc la sediul municipalității.

„Potrivit proiectului de hotărâre, președintele Consiliului consultativ pentru protecția consumatorilor va fi primarul municipiului Iași sau reprezentantul acestuia. Un reprezentant al asociațiilor pentru protecția consumatorilor va avea calitatea de vicepreședinte. Funcția de secretar al Consiliului consultativ va fi îndeplinită de un reprezentant al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași”, au mai spus cei din Primăria Iași.