Prima româncă ce a jurat credinţă teroriştilor a fost condamnată la închisoare
Maria Livia Băilă, o femeie din judeţul Arad este prima româncă ce a jurat credinţă teroriştilor. Femeia a fost condamnată la închisoare de către magistraţii români.
Instanţa Supremă a decis să o condamne pe Matia Băilă la 1 an și 5 luni de închisoare cu executare. Pe de altă parte, magistraţii i-au confiscat un telefon mobil şi 25 de DVD-uri cu inscripţii în limă arabă.
Prima româncă ce a jurat credință terororiştilor a fost condamnată
Femeia din Arad a dezvoltat o strânsă legătură cu o organizaţie teroristă, susţin judecătorii. În mediul online, Maria Băilă şi-a exprimat fără echivoc susţinerea fata de jihadistii din Orientul Mijlociu. Judecătorii au mai arătat faptul că aceasta a avut opinii anti-vest şi chiar îşi dorea să lupte împotriva acestora:
„Pe parcursul procesului de radicalizare, suspecta a făcut obiectul unor sesiuni de pregătire contrainformativă din partea cetăţenilor străini cu care a dezvoltat relaţii de colaborare, menite să-i asigure o cât mai bună conspirativitate a activităţilor derulate şi să îngreuneze capacităţile de monitorizare din partea organelor statului. În acest sens, suspecta a început să utilizeze simultan mai multe conturi de email (până la 21 de adrese în acelaşi timp), precum şi multiple posturi telefonice şi cartele reîncărcabile, pe care era învăţată să le schimbe la intervale regulate de timp. De asemenea, la indicaţiile colaboratorilor străini, suspecta a recepţionat şi a început să folosească şi o serie de aplicaţii de tip VPN, al căror scop este criptarea comunicaţiilor dintre părţi. Totodată, suspecta şi-a arătat disponibilitatea de a facilita venirea în România a unora dintre cetăţenii străini cu care se află în legătură şi există suspiciunea că a început să recepţioneze diferite sume de bani de la colaboratorii săi”, precizează DIICOT.
Femeia a accesat în mod repetat propagandă islamică
Conform rechizitoriului întocmit de DIICOT se pare că femeia fusese în aşa fel îndoctrinata încât accesa în mod repetat materiale de propagandă islamică. Aceasta se folosea de telefon sau calculatop pentru a învăţa diverse ideologii jihadiste. DIICOT arată faptul că femeia promova mesajele şi chiar îşi dorea să instige la săvârşirea unor acte de terorism. Procesul de radicalizare începuse din 2019.
„Astfel, prin intermediul unei reţele de socializare, utilizând diferite profile, suspecta a dezvoltat relaţii cu diferiţi cetăţeni străini, proveniţi din areale cu problematică teroristă active, unii dintre ei suspecţi de apartenenţă la organizaţia teroristă din Orientul Mijlociu. Aceşti cetăţeni străini au rolul de a recruta diferite persoane, în scopul însuşirii ideilor şi credinţelor fundamentaliste, scop în care postează constant mesaje şi simboluri specifice organizaţiei teroriste din Orientul Mijlociu, filme şi fotografii cu arme sau luptători înarmaţi, scene de luptă, execuţii de prizonieri, pregătirea atentatorilor sinucigaşi, predici ale unor clerici radicali”, susţine DIICOT.
Nu este prima persoană care a avut contact cu teroriştii
Cazul femeii nu este unul singular. Nu este prima persoană din România care a avut contact cu teroriştii. BZI.RO a povestit acum ceva timp cazul unei românce din Franţa care a intrat în luptă alături de ISIS. Desigur, femeia se îndrăgostise de un bărbat de origini arabă care s-a dovedit, mai târziu, că este un terorist ISIS. Românca a povestit calvarul prin care a trecut atunci când a ajuns să stea în tabăra unor terorişti.
În cele din urmă femeia a fugit din tabără cu pricina, ajungând din nou în Franţa unde şi-a continuat studiile de medicină, studii pe care le-a întrerupt atunci când a plecat în Siria.