Prima parcare supraterană a Primărie Iași a fost demolată din fașă! O firmă din Vaslui a încurcat proiectul de 1,7 milioane de euro
Bogdan Cioncu, patronul Katar Conneg SRL, a blocat licitația organizată de Primăria Iași pentru construirea unei parcări supraterane. Edilii au cerut clarificări în legătură cu oferta, dar firma de construcții nu a trimis un răspuns la termen. Specialiștii din piața de construcții spun că nici prevederea bugetară a licitației nu este atractivă
Construirea primei parcări publice supraterane a început cu stângul. Recent, municipalitatea ieșeană a lansat o licitație pentru proiectarea și execuția unei parcări supraterane pe strada Mușatini, nr.57, din cartierul Alexandru cel Bun. La procedură s-a prezentat asocierea de firme Katar Conneg SRL (Vaslui) – Grupo SRL (Iași). Semnalul era bun, în condițiile în care Primăria Iași a încercat să construiască parcarea printr-un parteneriat-public privat. Însă, procedurile au eșuat, iar edilii au hotărât să finanțeze obiectivul din bugetul local. Dar, socotelile nu au ieșit. După ce a fost depusă oferta financiară din partea asocierii de firme, comisia de licitații a cerut o serie de clarificări. Asta, pentru că nu reieșea lista de cantități folosită pentru construirea parcării. Contactați telefonic de către reporterii BZI, reprezentanții liderului de proiect au recunoscut că au încurcat licitația.
„A fost o greșeală a departamentului nostru, nu s-a răspuns la clarificările solicitate de Primăria Iași. Valoarea lucrărilor este bună. Ne-am mirat că nu a mai participat nimeni. Vom remedia greșelile și vom participa la următoarea sesiune”, a spus Bogdan Cioncu, patronul societății Katar Conneg SRL.
Reprezentanții primăriei anunță că vor relua licitația în perioada următoare. În trecut, omul de afaceri din Vaslui s-a ocupat și de administrarea hotelului Traian.
Investiția estimată a construcției era de 1,7 milioane de euro
Surse din domeniul construcțiilor au precizat că valoarea estimată a licitației nu este foarte atractivă, de aici poate și lipsa de interes a firmelor. Conform indicatorilor tehnico-economici, investiția ar ajunge la 8.035.710 lei, fără TVA, aproximativ 1,7 milioane de euro. Noua parcare va avea o capacitate de 255 de locuri. Suprafața construită desfășurată a clădirii va fi de 5.095 metri pătrați. Regimul de înălțime a construcției este D+P+3. La demisol vor fi amenajate 21 de locuri, parter- 42 locuri, etaj 1 – 48 locuri, etaj 2- 48 locuri, etaj 3 – 48 locuri. Pe terasa parcării supraterane vor fi amenajate alte 48 de locuri.
„Imobilul este o clădire deschisă multietajată cu funcțiunea de parcare autovehicule. În secțiunea transversală, clădirea este configurată pe jumătate de nivel, fapt ce micșorează lungimea rampelor de acces dintre niveluri, raționalizând astfel fluxul de circulație (intrare-ieșire). Clădirea va fi echipată cu instalații de alimentare cu apă pentru grupul sanitar de la demisol. Instalația de canalizare va prelua apele meteorice de pe terasă și cel scurse de pe autovehicule, precum și apele uzate de la grupul sanitar. Clădirea este dotată cu accese, trotuare și racorduri la drumurile adiacente, precum și cu marcaje și semnalizarea rutieră verticală”, se arată în caietul de sarcini.
Investiția urma să se deruleze pe o perioadă de 12 luni, din care două luni proiectarea și 10 luni executarea.
Bogdan Cioncu vânează alte contracte de infrastructură puse la dispoziție de instituțiile publice
Societatea afaceristului Bogdan Cioncu s-a prezentat și la licitația organizată recent de către Compania Națională de Investiții (CNI) SA privind construirea unui cămin cultural în comuna Miroslava, județul Iași. La licitație s-au mai prezentat Conest SA – Stufo Arhitectura SRL, Laurențiu H SRL – Refconsteel SRL, Elisa SRL – Straight Project & More SRL, Casrep SRL – Obitory Construct SRL – Otraner SRL, Vertical Build Construct SRL – Inkshape SRL, Inside Construction SRL – Evalon Trust SRL. Investițiile au o valoare estimată de 5,2 milioane lei, fără TVA, adică peste 1 milion de euro. Căminul cultural va avea regimul de înălțime P+1E.
Pentru realizarera investiției, Primăria Miroslava a identificat un teren liber în suprafață de 8.868 metri pătrați. Suprafața desfășurată a clădirii va fi de 1.012 metri pătrați. La parter vor fi amenajate vestiare, grupuri sanitare, sala de reuniuni și sala de spectacole. La etaj vor fi dispuse ateliere, bibiloteca, grupuri sanitare și birourile. Durata de implementare a proiectului este de 16 luni de la semnarea contractului. Altă firmă a lui Bogdan Cioncu, Elitconstruct SRL, a particpat la licitația pentru construirea unui centru multifuncțional în zona Cicoarei din municipiul Iași.