Prima imagine cu fiica Cristinei Cioran: „Ema, iubirea mea”. Vedeta și-a luat copilul acasă
Cristina Cioran a postat prima imagine cu Ema, fiica ei, care a trecut prin grele încercări chiar din primele momente de viață.
Cristina Cioran era însărcinată în șapte luni, atunci când i-a dat naștere Emei, fiicei sale. Au urmat momente foarte grele în viața celor două. Bebelușul a fost internat de urgență într-un incubator, pentru a se dezvolta în condiții optime, iar vedeta a fost externată din spital și nu a avut voie să-și viziteze fiica decât de câteva ori pe săptămână.
„Copilul este bine! Este în spital încă, așteptăm să o luăm acasă. O dată pe săptămână avem voie să o vizităm, ci nu de două ori, cum ni s-a spus inițial. Alex a fost o singură dată să își vadă fetița, am fost împreună. Nu știu cât o să mai stea în spital, nu depinde de mine, depinde de evoluția sa și de ce spun medicii.
Important este ca ea să fie bine, să fie sănătoasă. Cred că va mai rămâne încă două săptămâni pe lângă cele trei, cât a stat până acum”, a spus vedeta.
Totuși, aceste greutăți sunt acum de domeniul trecutului, căci cele două sunt în final împreună și de nedespărțit. Pe rețelele de socializare, acolo unde i-a ținut pe internauți la curent cu tot ce se întâmpla atât pe parcursul sarcii, dar și după ce a născut, Cristina Cioran a postat prima fotografie cu fiica ei, Ema, ceea ce dă de înțeles că într-un
final blondina și-a dus bebelușul acasă și nu mai trebuie să stea vreodată departe de ea. Totodată, ea a transmis și un mesaj absolut emoționant pentru fiica ei:
„Forța fie cu tine! Ema, my love (În traducere: iubirea mea)”
Prima poză cu Ema, fiica Cristinei Cioran
De ce a născut Cristina Cioran prematur
Se pare că nașterea ei prematură a fost cauzată de o toxiinfecție alimentară. Și-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu ea și a sunat la 112 și a mers la spital, unde i-a dat naștere Emei.
„ Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba.
Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut.
Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen.
Am văzut-o azi dimineață, e bine, răspunde la stimuli, respiră singură. Nu știu cât voi mai rămâne în spital, în funcție de starea copilului, de la zi la zi. Oricum azi mai rămân. Aici sunt liniștită că au doctorii grijă de ea.
Trebuie să mai stea în incubator câteva zile, pânâ când începe să mănânce singurică. Iubitul meu nu poate să intre în spital, spitalul e carantinat. Nu e singurul caz. E plin aici de copii născuți prematur”, a declarat Cristina Cioran.