Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan: „Partidul merge spre generalul Ciucă”
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, referindu-se la schimbarea lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL, că liberalii au făcut o mişcare înţeleaptă în septembrie, dar că uneori e nevoie de schimbări, pe parcurs. Rareş Bogdan a adăugat că, deşi Florin Cîţu a fost ales iniţial pentru un mandat de patru ani, el rămâne „un redutabil finanţist, un redutabil economist”, care va avea un cuvânt de spus în cadrul partidului.
Întrebat ce nu a funcţionat la conducerea lui Florin Cîţu, Rareş Bogdan a declarat, duminică seară, la Digi 24, că în septembrie liberalii au făcut o alegere înţeleaptă când l-au ales pe Cîţu în funcţia de preşedinte al partidului.
„Cred că noi am făcut o alegere înţeleaptă în septembrie, cred că pentru acel moment Florin Cîţu a fost cea mai bună soluţie, dar aici este exact ca în sport, trebuie să faci schimbări, uneori, pe parcurs. Şi trebuie să alegi cea mai bună soluţie pentru momentul respectiv”, a susţinut Rareş Bogdan, relatează News.ro.
Florin Cîțu rămâne un debitabil economist
Întrebat, de asemenea, dacă Florin Cîţu a fost o alegere pe termen scurt, Rareş Bogdan a precizat că acesta fusese ales pentru un mandat de 4 ani.
„Nu, nu l-am ales pe termen scurt, noi l-am ales pentru un mandat de 4 ani, dar el rămâne un redutabil finanţist, un redutabil economist, un coleg de-al nostru care va avea un cuvânt de spus în PNL. Dar uneori managementul politic, ştiţi, unii sunt foarte buni în ceea ce fac, dar nu trebuie să fie neapărat şi nişte manageri politici, mai ales conducând un partid de 240.000 de membri. Noi avem aproape un sfert de milion membri activi, cotizanţi. Suntem al doilea cel mai mare partid politic din România şi partidul cel mai vechi de pe scena politică europeană şi de asemenea, din România, fără discuţie.
E un partid care are un istoric greu, care apasă, şi de asemenea, un partid cu 18.000 de consilieri locali şi judeţeni, 1.300 de primari, 17 preşedinţi de consilii judeţene, 132 de parlamentari, 10 europarlamentari, plus 9 miniştri. Nu e uşor de gestionat un astfel de partid”, a declarat Rareş Bogdan.
Rareș Bogdan i-a mulțumit lui Florin Cîțu că s-a retras din funcția de conducere PNL
Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat că îi mulţumeşte lui Florin Cîţu că a înţeles să se retragă din funcţia politică de la conducerea PNL.
„Pentru contextul actual am decis să facem această schimbare din mers, îi mulţumesc lui Florin că a înţeles şi nu s-a opus şi nu a creat un scandal care ne-ar fi fost fatal, a fost o revoluţie de catifea care a durat exact 10 zile. Pentru momentul actual geo-politic, pentru situaţia în care se află România, am considerat că PNL îşi poate schimba liniile, îşi poate schimba coordonatorul de joc şi să meargă spre generalul Ciucă”, a mai declarat Rareş Bogdan.