Pretextul „beton” utilizat de Vladimir Putin

Pentru oricine analizează retorica liderului de la Kremlin, rezultă cât se poate de evident că acesta înțelege prin „operațiunea militară specială” pe care Federația Rusă o desfășoară în Ucraina o luptă nu împotriva unui stat, nu împotriva unui popor, ci împotriva nazismului. Vladimir Putin ne transmite în subliminal că îndeplinește o misiune sacră, încredințată lui de către comunitatea internațională. Și culmea este că dispune de un argument „beton”, chiar în Carta Națiunilor Unite. De necrezut!
În articolul 107 din Carta Națiunilor Unite, al cărui conținut poate fi accesat de orice persoană, scrie negru pe alb că membrii Consiliului de Securitate, reprezentând statele învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, pot să acționeze în orice stat, împreună sau separat, așa cum cred de cuviință, deci inclusiv militar, pentru a combate nazismul. Acest articol 107 ne poate lămuri în multe privințe asupra modului în care liderul de la Kremlin, interpretând Carta Națiunilor Unite, acționează militar în afara granițelor Federației Ruse.

La capătul celui de-al Doilea Război Mondial, când s-a făcut bilanțul urgiei prin care a trecut întreaga lume, puterile învingătoare au decis care urma să fie arhitectura Organizației Națiunilor Unite, care înlocuia defuncta Ligă a Națiunilor, și au stabilit că puterile învingătoare, dintre care Uniunea Sovietică făcuse cele mai mari sacrificii umane, urmau să vegheze pentru ca nazismul să nu fie resuscitat și să nu amenințe din nou pacea lumii. În aceste circumstanțe, s-a luat decizia consemnată în articolul 107 la care m-am referit anterior. De-a lungul deceniilor scurse după cel de-al Doilea Război Mondial, singurul stat care a pus în operă prevederile acestui articol, valorificându-și dreptul de a interveni militar în alte state sub pretextul combaterii nazismului a fost Uniunea Sovietică, în Ungaria, Cehoslovacia și parțial în Polonia, precum și în Germania de Răsărit, iar apoi Federația Rusă, recunoscută drept succesoare a Uniunii Sovietice. De fiecare dată, mai apăsat sau nu, în retorica utilizată de Kremlin am auzit vorbindu-se despre nazism și necesitatea eradicării acestui fenomen. Despre nazism am auzit de nenumărate ori și în ceea ce privește Ucraina și motivele invocate pentru atacarea acestui stat. Firește, propaganda de la Kremlin a mers mai departe, inventând fel de fel de povești despre naziștii ucraineni de ieri și de azi sau exacerbând o serie întreagă de manifestări extremiste reale, dar în realitate marginale. În felul acesta, regimul lui Vladimir Putin încearcă să-și legitimeze agresiunea în Ucraina.

Stirile PROTV

Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp

RomaniaTV

Gabriela Cristea, vestea MOMENTULUI! ''Da, divorțul bate la ușă. Acceptăm realitatea așa cum este, ce ți-e scris în frunte ți-e pus''

Dar de ce în toți acești ani doar Rusia este cea care, sub pretextul articolului 107 din Carta Națiunilor Unite, a atacat alte state, acuzându-le de recrudescența nazismului pe teritoriul lor? La capătul celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia a reușit să pună mâna pe întreaga Europă de Est, să o înglobeze în Uniunea Sovietică sau să o transforme în state satelit. Și, de câte ori undeva în Est s-a declanșat o mișcare de rezistență sau de independență în raport cu Uniunea Sovietică, liderii de la Kremlin au lansat acuzații privind recrudescența nazismului și, sub acest pretext, au atacat și siluit statele respective. Alte state membre ale Consiliului de Securitate nu s-au confruntat cu o asemenea situație și nu au declanșat operațiuni militare împotriva statelor europene, cu excepția războiului care a dus la destrămarea Iugoslaviei și unde, ce să vezi, coaliția statelor occidentale a utilizat în câteva rânduri aceeași retorică vizând renașterea sub umbrela lui Miloșevici a unor practici de tip nazist.

Dacă actele de agresiune desfășurate rând pe rând într-un mare număr de state europene, inițiate de Kremlin sub pretextul combaterii nazismului, se întemeiază pe articolul 107 din Carta ONU, se pune firește întrebarea de ce acest articol nu este pur și simplu abrogat. Pentru a fi abrogat, este necesar votul unanim al membrilor Consiliului de Securitate. Numai că acest vot unanim, din motive pe care nu le mai dezvolt, nu poate fi obținut. Alternativa este votul majoritar al membrilor ONU. Dar, în ceea ce privește modificarea Cartei ONU, pentru declanșarea acestei proceduri e obligatorie o decizie unanimă a membrilor Consiliului de Securitate.

Ne aflăm așadar în plin cerc vicios. Un cerc vicios creat de I.V. Stalin și de existența căruia ultimul succesor al acestuia, Vladimir Putin, profită din plin.