Președintele Ucrainei vrea aderarea la UE: „Scopul nostru este să fim alături de toată Europa”
Volodimir Zelenski afirmă că este o urgență aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în contextul actual. În aceste patru zile de la începerea războiului, soldații ucraineni au reușit să țină piept invadatorilor ruși. Până în momentul actual au fost uciși 4500 de ocupanți. Omul politic susține că siguranța poporului său reprezintă o prioritate.
În ziua cu numărul cinci a invaziei asupra Ucrainei, armata rusă și-a reînceput, în dimineața zilei de luni, după câteva ore de tăcere, bombardamentele asupra capitalei Kiev. Conform statisticilor, aproximativ 360.000 de ucraineni au evacuat țara până în momentul de față. Mulți civili duc lupte grele pe străzile orașelor atacate, cot la cot cu militarii ucraineni. Ca urmare a situației critice din Ucraina, liderul politic al acesteia, a decis să se adreseze Consiliului European cu un mesaj important.
Președintele Ucrainei vrea aderarea la UE: „Sunt convins că merităm asta”
Într-o conferință de presă pe care a susținut-o luni, 28 februarie 2022, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski se adresează către toată lumea și menționează că Ucraina trebuie să adere la Uniunea Europeană. Acesta susține că în aceste 4 zile de la începerea războiului, soldații ucraineni au reușit să țină piept invadatorilor ruși, și până la momentul actual au fost uciși 4500 de ocupanți. Zelenski afirmă că este o urgență aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în contextul actual.
„Ne adresăm către Uniunea Europeana, ca Ucraina să fie inclusă în lista statelor membre UE de urgență. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru este să fim alături de toată Europa, și cel mai important, să fim la egalitate. Sunt convins că așa este corect, sunt convins că am meritat asta, sunt convins că este posibil”, declară șeful statului ucrainean.
Omul politic susține că în urma bombardamentelor asupra orașelor ucrainene, au fost uciși 16 copii, iar 45 sunt răniți.„În urma discuțiilor cu partenerii noștri, le simt susținerea. Ucraina a demonstrat lumii cine este, iar Rusia a arătat cine a devenit. Doar imaginați-vă ca la ora actuală, în doar câteva zile de la invazia Rusiei, au fost uciși 16 copii ai Ucrainei, șaisprezece, iar 45 de copii sunt răniți. Fiecare împușcătura împotriva noastră, ne motivează și mai mult, atât pe noi, cât și partenerii noștri. Rusia nu s-a gândit nici un minut la o reacție atât de solidară a întregii lumi, dar uite că ucrainenii au reușit să schimbe istoria. UE a decis să ne furnizeze armament. Le mulțumim”, spune președintele Ucrainei.
Ce le transmite Volodimir Zelenski invadatorilor ruși
Omul politic susține că siguranța poporului său reprezintă o prioritate, iar drept urmare, a decis eliberarea tuturor deținuților capabili să lupte și să-și apere țara.
„În fiecare ora, în fiecare zi, noi facem apel la țara noastră. Toți cei care pot să se alăture luptei cu ocupanții, ar trebui să o facă. Astfel, s-a luat o decizie foarte grea din punct de vedere moral, dar absolut necesară pentru siguranța noastră. Vor fi eliberați deținuții care sunt capabili să se lupte, și își vor compensa vina în cele mai fierbinți puncte ale războiului”, susține Volodimir Zelenski
Spre sfârșitul declarației sale, acesta se adresează poporului rus și soldaților care au invadat Ucraina cu un mesaj în limba rusă, în care le cere să plece de unde au venit, și îi îndeamnă să nu creadă minciunile și propaganda liderilor politici.
„Susținerea împotriva războiului este una nemaivăzută. Europa și-a închis spațiul aerian pentru toate avioanele rusești. Să vedem cum se va sfârși această zi pentru valuta rusească. Până când invaziile nu vor înceta, Rusia va simți pe propria piele cum e să pierzi, de parcă războiul a ajuns și la ei, nu doar în Ucraina. De ce vreți asta? De ce? Mame, profesori, antreprenori, oameni simpli, de ce vreți asta ? Deja 4500 de soldați ruși sunt morți. De ce ați venit aici voi toți ? De ce coloanele voastre de armamente militare vin către noi ? Din Crimeea, Crimeea noastră, Yalta, Ievpatoria, Simferopol, Sudak.
Repet, 4500 de ocupanți ruși au fost uciși. Lăsați-vă tehnica și plecați! Nu vă încredeți în comandanții voștri, nu vă încredeți în propagandiștii voștri, doar salvați-vă viețile. Plecați!”, declară omul politic.Mesajul Președintelui Ucrainean cu privire la aderarea la UE a fost unul emoționant și coerent, acesta adresându-se inițial întregii lumi în limba sa natală, ucraineană, iar la sfârșit, a vorbit în limba rusă, pentru a fi înțeles de către cei care i-au invadat țara.