Președintele Ucrainei, discuție telefonică cu președintele SUA, după decizia controversată a Rusiei

de: BZI.ro
23:59, 21 feb. 2022

În această seară, după ce Vladimir Putin a luat decizia de a recunoaște independența republicilor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, luni seară, că a discutat cu preşedintele american Joe Biden.

„Am discutat evenimentele din ultimele ore cu preşedintele Statelor Unite”, a scris el pe Twitter într-o primă reacţie, chiar îaninte de debutul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională.

Această convorbire telefonică de 35 de minute, potrivit Casei Albe, a avut loc luni seară în timpul alocuţiunii preşedintelui Putin.

Totuși, niciuna dintre părţi nu a dat detalii despre conţinut.

O conversaţie cu premierul britanic Borsi Johnson este de asemenea prevăzută, a continuat Zelenski.

El a scris anterior pe Twitter despre „consultările de urgenţă” cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz.

Preşedintele ucrainean se va adresa naţiunii luni seară.

Putin a decis recunoașterea independenței regiunilor separatiste

Putin a decis luni să recunoască independenţa separatiştilor pro-ruşi din Ucraina.

Această recunoaştere rusă a separatiştilor scurtcircuitează procesele de pace rezultate în urma acordurilor de la Minsk în 2015, semnate de Rusia şi Ucraina, mediate de Franţa şi Germania, şi care urmărea tocmai o revenire sub suveranitatea ucraineană a acestor zone.

Liderii occidentali au promis sancţiuni contra Moscovei în caz de recunoaştere unilaterală a acestor teritorii din estul Ucrainei, unde trăiesc în jur de trei milioane de persoane, potrivit estimărilor.

Această proclamare rusă reprezintă a doua tentativă, de la anexarea Crimeei în 2014 de către Moscova, de a modifica graniţele Ucrainei.

Acesta urmează să fie ratificat și de Parlament. Putin a cerut Ucrainei „să înceteze războiul” în regiunile separatiste, amenințând cu „consecințe majore”.

„Consider că este necesar să luăm o decizie de mult așteptată – să recunoaștem imediat independența și suveranitatea Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk”, a spus Putin în discursul său televizat.

Reacția președintelui Klaus Iohannis

În acest sens, președintele României, Klaus Iohannis, a afirmat, într-o postare în limba engleză pe Twitter, că semnarea de către liderul rus Vladimir Putin a decretelor privind recunoașterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internațional și că gestul Federației Ruse trebuie să primească cel mai dur răspuns din partea comunității internaționale.

„România condamnă ferm recunoașterea de către Rusia a independenței regiunilor Donețk și Lugansk. Este o violare evidentă a dreptului internațional, lucru care trebuie să atragă cel mai sever răspuns din partea comunității internaționale. România susține ferm suveranitatea și integritatea teritorială”, a scris Klaus Iohannis.