Mâine, sâmbătă, expiră timpul și pentru acest al nu știu câtelea „guvern al său”. Expiră cele zece zile în care, conform Constituției, trebuie depuse la Parlament lista noului guvern și viitorul program al executivului, astfel încât parlamentarii chemați de urgență să aibă ce să dezbată, ce să voteze și ce să respingă. Acest nou „guvern al său” se pregătește și el să cadă, la capătul unui nou spectacol de comedie.
Impasul nu a fost depășit. Coaliția nu s-a făcut mai mare. A rămas tot PNL, legat ombilicat de UDMR. Carevasăzică de aici ar ieși cel mult un guvern minoritar. Dar de ce ar vota în Parlament PSD o asemenea caricatură de executiv? De ce ar face asta partidul condus de Marcel Ciolacu, atâta timp cât nu-și poate pune miniștrii în executiv, nici măcar nu poate propune „specialiști”, și nici nu-și poate include cele zece măsuri în noul program de guvernare? De ce ar vota acest nou „guvern al său” USR, după ce s-a văzut exclus cu obstinație de la masa cu bucate, drept pedeapsă pentru moțiunea de cenzură? Și de ce ar vota AUR un guvern care în mod vădit calcă în picioare orice ne-a mai rămas din suveranitatea națională? În paranteză fie spus, mă întreb de ce votează chiar și UDMR pentru un premier general cu patru stele în rezervă. Și care oricând poate reveni la comanda Marelui Stat Major. Sunt șanse mici, dacă nu care cumva total inexistente, pentru ca această nouă formulă să treacă. Și, dacă tot nu trece, ce ne facem? O luăm de la început. Și de câte ori o mai luăm de la început? Sau poate, cine știe, președintele Klaus Iohannis se gândește că, de frica anticipatelor, atunci când vine momentul decisiv, PSD, AUR și USR îl vor vota pe Ciucă.
Prosternându-se în fața piramidei lui Keops, îmbrăcat ca un faraon, gurile rele spun ca o mumie, Klaus Iohannis a meditat, fiind „profund îngrijorat” de ceea ce se întâmplă în „statul eșuat”, printre picături a mediat conflictul israelo-palestinian, a găsit soluții pentru războiul din Siria, a rezolvat și problema kurzilor și a conflictului lor cu Turcia lui Erdogan, și, cu soluția crizei de la București în plic, s-a întors degrabă acasă pentru a armoniza raporturile din interiorul clasei politice. Iar astă seară vom fi toți martorii miracolului de la Vila Lac.
Între timp, crede Iohannis, excesiv de preocupați fiind de teribila criză guvernamentală, românii, cei care încă mai trăiesc în casele lor, nu vor mai băga de seamă că le este frig de le clănțăne dinții, cei din spitale nu vor mai sta sub șapte pături, atunci când le au, bebelușii nu se vor mai învineți din cauza temperaturilor scăzute și tot se vor gândi împreună și separat că lucrurile se rezolvă. În timp ce orașele se închid și întreprinderile așijderea, românii, în mintea președintelui, se culcă pe o ureche, amăgindu-se că prețul la energie s-ar fi plafonat. E adevărat, s-a plafonat. Dar nu în jos. S-a plafonat în sus. Adică la cuantum de trei ori mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. S-a plafonat chiar mai sus decât se duce el pe așa zisa piață liberalizată, care, de fapt, în România cel puțin, s-a dovedit a fi o piață cartelată. Și mai crede Iohannis că românii se amăgesc cu gândul la faimoasele compensații decise în Parlament. Atâta doar că acestea nu merg în sus, ci merg în jos. Fiind cvasi-inexistente. Și greu, dacă nu care cumva imposibil de accesat. Cam asta își imaginează Iohannis că visează românii, în timp ce el zburdă de pe pârtia de schi, pe terenul de golf sau prin nisipul din proximitatea piramidei lui Keops.
Mă întreb ce va mai face după ce generalul său o dă în bară pentru că „premierul său” l-a împins cu capul în ea. Va sta liniștit, cu gândul la interdicțiile recent instituite și care îi împiedică pe cetățeni să mai iasă la vreo manifestație, dacă nu sunt vaccinați? Iar dacă sunt, oricum nu se pot aduna în număr mare. Și, apropo de certificatul verde, care în România devine universal obligatoriu, în Franța, Parlamentul tocmai l-a anulat. Dacă, Doamne ferește, se întâmplă la fel și în Germania? Atunci pe ce model vom mai funcționa? În statul eșuat, harababura e desăvârșită!