Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, despre remanierea miniştrilor: „Cine nu reuşeşte, atunci va pleca acasă”

de: Bujor Elena Nicoleta
13:44, 01 iun. 2022

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a discutat astăzi, 1 iunie 2022, despre remanierea miniştrilor Guvernului Ciucă. Liderul Camerei Deputaţilor a transmis că în cazul în care miniştrii nu îşi pot reorganiza cheltuielile vor pleca acasă. În acest context, Ciolacu afirmă că este necesară o economie de 10 la sută.

El a mai spus că ”am decis în coaliție să fie o creștere pentru cei care gestionează fondurile UE pe bază de performanță. Banii vor merge prin ordin de ministru pentru cei care lucrează la implementarea PNRR”.

Ce spune Marcel Ciolacu despre remanierea miniştrilor Cabinetului Ciucă

Liderul social-democraţilor a transmis cu vehemenţă miercuri, 1 iunie 2022, reprezentanții Guvernului care nu reuşesc să reorganizeze cheltuielile pentru a înregistra o economie de 10 la sută vor fi remaniaţi.

„Cine va ști să managerieze ministerul pentru a face față creșterii cheltuielilor și să respecte economiile de 10%, bine. Cine nu reușește să facă acest lucru, atunci va pleca acasă. Nu trebuie să sufere oamenii pentru nepriceperea conducătorilor”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu.

”Vom reduce fondurile de la deplasările externe ale colegilor, de la 7 membri în delegație am ajuns la 2”, a spus Ciolacu într-o declarație de presă la Parlament.

Remanierea miniștrilor anunțată și la finalul lunii martie

Reamintim faptul că la finalul lunii martie, miniştrii Cabinetului Ciucă au fost chemaţi la o şedinţă. Florin Cîțu, pe atunci preşedintele PNL, a purtat discuţii cu fiecare dintre ei, dorind o remaniere guvernamentală.

„Fac o evaluare constantă a miniștrilor. Sunt câteva lucruri la care mă uit: implementarea reformelor din PNRR. Nu voi accepta ca scuză faptul că nu putem să facem o reformă sau alta. Mi se pare că economia este adminsitrată suboptimal. (…) Mă interesează în PNL să avem o performanță bună și mă interesează că guvernul să performeze. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor scuze”, a declarat atunci Florin Cîțu.

Marcel Ciolacu, despre „legea fugarilor”: „Suntem totuși un stat european cu pretenții”

Politicianul Marcel Ciolacu a mai discutat şi despre propunerea Ministerului Justiţiei în ceea ce priveşte adoptarea „legii fugarilor”. Social-democratul a menţionat că este de acord să se asimileze evadării fapta persoanei condamnate definitiv care nu se preda autorităţilor în termen de maximum o săptămână.

Marcel Ciolacu a precizat faptul că ”suntem totuşi un stat european cu pretenţii”.

”Să vedem forma. Categoric! Vedem cu ce ne confruntăm şi cred că e corectă abordarea. Nu poţi, un sistem întreg să încerci să condamni pe cineva şi în momentul în care trebuie să duci sentinţa la îndeplinire să nu îl mai găseşti acasă. Suntem, totuşi, un stat european cu pretenţii”.

Reamintim că Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că propune modificarea punctuală a Codului penal, pentru a întări funcţia de exemplaritate a pedepsei şi a apăra încrederea în Justiţie, printr-o ”lege a fugarilor”. Modificarea vine ca răspuns la creşterea numărului de condamnaţi ”fugari”. Astfel, devine evadare fapta persoanei condamnate definitiv de a nu se preda în termen de 7 zile.

Chestionat de ziariști în legătură cu remanierea miniștrilor, Marcel Ciolacu a spus că ”există o socoteală făcută la Minsiterul de Finanțe. Este o provocare: cine devine eficient și știe să managerieze ministerul, va face față. Cine nu, va pleca”.