Președintele PSD, Marcel Ciolacu, despre moțiunea care l-a vizat pe ministrul Energiei: „Nu căutăm vinovați, căutăm soluții”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că ministrul Energiei nu a primit un cec în alb de la social-democrații care miercuri au contribuit la respingerea moțiunii care l-a vizat pe demnitar. Nu căutăm vinovați, căutăm soluții la criza din energie, a spus șeful PSD.
Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va propune foarte repede o soluție pentru criza din energie.
„Am avut azi o discuție cu prim-ministrul, până la ședința de guvern cred că Guvernul va veni cu o abordare… Important că pe lunile februarie avem ceva eficient, avem o garanție”, a declarat președintele PSD la România TV.
Miercuri, membrii coaliției de guvernare au vorbit patru ore despre măsurile care vor fi luate după ce expiră plafonările și compensațiile acordate de Guvern.
„Pachetul gândit de noi a fost prezentat prim-ministrului, s-a lucrat în grup, s-a lucrat patru ore pe soluțiile noastre și pe soluțiile venite de la Ministerul Energiei”, a explicat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a mai declarat că ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu a primit un cec în alb prin respingerea moțiunii care l-a vizat.
„Azi ministrul Energiei nu a primit un cec în alb, PSD nu a putut să fie parte la ipocrizia USR, niciun ministru nu are un cec în alb… urgența nu este să căutăm vinovați”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Soluțiile ar putea să apară în următoarele șapte zile.
Părerea președintelui PSD despre demiterea lui Marius Budăi
Prim-ministrul Nicolae Ciucă se declară dispus să îl însoțească pe ministrul Muncii, Marius Budăi, la Bruxelles pentru a purta discuţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a procentului din Produsul Intern Brut pe care România să îl aloce sistemului de pensii, el subliniind că trebuie ca autorităţile române să facă propuneri concrete pe aceste subiecte.
”Noi trebuie să rediscutăm PNRR, pentru că am pierdut 2 miliarde de euro. Operație reușită, pacientul mort (n.r. după ce Florin Cîțu a spus că România este victima propriului succes”). De ce să îl schimbăm pe Budăi, ce a făcut Budăi? Prima evaluare a unui ministru o face premierul. Nu am avut o discuție, poate premierul e puțin reținut pe modul de comunicare al ministrului Budăi. De ce să îl demitem pe Budăi? Budăi a făcut ce trebuie. Se luptă pentru oameni, de asta a mers Budăi la Ministerul Muncii. Eu mă bucur mult de anunțul făcut de premier că va merge cu domnul Budăi la Bruxelles ca să renegocieze PNRR. Avem un premier care își face treaba.”, a explicat Marcel Ciolacu.