„Am avut astăzi o întâlnire cu Prim-ministrul Orban și câțiva miniștri implicați în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Este planul pe care îl pregătim pentru a atrage fondurile europene negociate acum câteva săptămâni, necesare pentru redresarea economiei.
Guvernul lucrează în prezent la identificarea proiectelor care vor fi incluse în acest program și, foarte important, este în dialog permanent cu Comisia Europeană pentru ca toate proiectele propuse în final să fie eligibile, adică să poată fi finanțate din aceste fonduri.
De partea noastră, este nevoie de o serie destul de lungă de acte normative, care sunt necesare – și aici pregătirile sunt foarte avansate și Guvernul urmează să le adopte – pentru a fi în situația să aplicăm efectiv pentru acești bani.
Eforturile Guvernului, în acest moment, se concentrează pe infrastructură. România are foarte multă nevoie de infrastructură și acum vorbesc aici în special despre autostrăzi și căi ferate. Deci, autostrăzile sunt foarte, foarte importante în această fază și în acest domeniu pot să spun că suntem foarte avansați. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care se solicită acești bani europeni.”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: „Se știe că fermierii români au nevoie să fie susținuți”
Un alt subiect abordat în declarația susținută de președintele Klaus Iohannis a fost acela al fermierilor români. Astfel, în ședința de lucru avută astăzi, 18 august 2020, șeful de la Palatul Cotroceni a susținut că se va lucra pe două direcții, și anume fonduri substanțiale pentru fermierii afectați de secetă, respectiv pregătirea unor proiecte europene care vor preveni astfel de situații.
„O altă preocupare pe care am insistat foarte mult astăzi este partea de agricultură și protecția mediului. Este foarte clar și știm cu toții: fermierii români au mare nevoie să fie susținuți.
Știm foarte bine că, pe lângă problemele cauzate de pandemie, fermierii se confruntă cu dificultăți generate încă de seceta prelungită din primăvară. Pentru a veni în sprijinul lor, lucrăm pe două direcții importante.
Prima, pentru a veni în sprijinul fermierilor, Guvernul a prevăzut la rectificarea bugetară fonduri substanțiale destinate fermierilor afectați de secetă. Știu că aici au circulat tot felul de așa-numite fake news în spațiul public. Deci, încă o dată: Guvernul a prevăzut la rectificare fonduri substanțiale pentru despăgubirile fermierilor afectați de secetă.
A doua linie, la fel de importantă, este pregătirea unor proiecte europene care vin să prevină astfel de situații și, în acest fel, este important de știut că lucrăm foarte intens la elaborarea unor proiecte care vizează irigații, combaterea secetelor, combaterea deșertificărilor – în general, proiecte care vin să îmbunătățească întreg cadrul, să înlesnească munca fermierilor și, în același timp, să avem grijă ca ele să aibă o componentă foarte importantă de protecție a mediului.”, a precizat președintele României.