Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege. Toți șoferii trebuie să știe asta

de: BZI.ro
09:12, 30 mai 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege care instituie un mecanism de verificare a îndeplinirii obligaţiei administratorului drumului public de a instala şi de a întreţine mijloacele de semnalizare rutieră.

Klaus Iohannis a semnat miercuri o lege care modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege

Noua lege introduce un mecanism de verificare a modului în care administratorii drumurilor publice își respectă obligația de a instala și întreține semnalizarea rutieră și alte dispozitive speciale.

Legea promulgată de Președintele Iohannis stabilește că administratorul drumului public sau al căii ferate are responsabilitatea de a procura, instala și menține semnalizarea rutieră și alte dispozitive speciale similare. Instalarea acestora se realizează doar cu aprobarea prealabilă a poliției rutiere.

După montare, administratorul drumului public, împreună cu poliția rutieră, sunt obligați să verifice dacă elementele instalate corespund avizului obținut.

Poliția rutieră are obligația de a efectua o verificare generală a semnalizării rutiere

Pe lângă responsabilitățile stabilite anterior, poliția rutieră are obligația de a efectua o verificare generală a semnalizării rutiere și a altor dispozitive speciale similare la fiecare 12 luni. Această verificare se va realiza pe toate categoriile de drumuri publice.

„Rezultatul verificării se materializează într-o notă de constatare ce se înaintează administratorului drumului public competent. Modelul notei de constatare se stabileşte prin regulament”, conform sursei citate.

„În termen de 120 de zile de la data primirii de către administratorul drumului public a notei de constatare întocmită de poliţia rutieră, acesta remediază deficienţele constatate şi consemnate în nota de constatare. Administratorul drumului public inspectat are obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (11) să transmită poliţiei rutiere care a întocmit nota de constatare, gradul de remediere a deficienţelor constatate”, mai spune sursa menţionată.

Legea stabilește un termen de 90 de zile de la data intrării sale în vigoare pentru ca Guvernul să aducă modificările necesare Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori

O nouă lege promulgată de Președintele Iohannis miercuri stabilește că autovehiculele școlare pot fi utilizate doar pentru transportul elevilor și al profesorilor. Elevii care au un comportament necorespunzător, utilizează un limbaj neadecvat sau provoacă pagube materiale în interiorul autovehiculului pot fi sancționați disciplinar și le poate fi interzis accesul la transportul școlar pentru o anumită perioadă.

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri o lege care modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.