Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, pus sub control judiciar
Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, a fost pus sub control judiciar de DNA.
„Sunt anumite obligații de respectat în control judiciar. Apărările le vom face în fața Parchetului”, a declarat avocatul lui Iulian Dumitrescu.
Iulian Dumitrescu este unul dintre cei mai puternici lideri PNL, prim-vicepreședinte al partidului. PNL nu a făcut nici un anunț public legat de acesta pe durata zilei.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 01.02.2024, a inculpaților:
1. DUMITRESCU IULIAN, președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals în declarații,
2. o persoană fizică, rudă cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată,
3. o persoană fizică, afin cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societățile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 2 ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societății tranzacționate care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023. Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului.
Cei doi complici, deși nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societății tranzacționate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia.
Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:
– ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei
– nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei
– nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2.
Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux
Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc.
În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpați, asupra unui bun imobil aparținând inculpatului Dumitrescu Iulian și asupra a 19 imobile aparținând celor 2 complici.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În dosar se mai efectuează cercetări și față de Vasile Anna-Maria, administrator public al județului Prahova și Președinte CA la Distribuție Energie Electrica România SA cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, constând în esență în aceea că nu a menționat în 29 de declarații de avere 2 terenuri deținute de soțul său.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, transmit reprezentanții
Infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 până în prezent
Președintele Consiliului Județean Prahova este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 până în prezent.
Perchezițiile vizează și reședința din cartierul de lux Stejarii din nordul Capitalei, în care Dumitrescu ar avea un apartament de 800 de mp, pentru care ar plăti o chirie lunară de 6.000 de euro.
Perchezițiile la locuința lui Iulian Dumitrescu au durat aproximativ 10 ore.