Preotul Visarion Alexa ar avea mai multe victime la activ. Ce spune Cătălina că i-a făcut părintele

de: BZI.ro
15:00, 20 sept. 2022

După ce s-a aflat de scandalul în care este implicat preotul Visarion Alexa, se pare că acesta ar fi făcut mai multe victime. Una dintre acestea și-a făcut curaj și a vorbit despre umilințele la care a supus-o părintele. Cu toate acestea, Cătălina, căci așa se numește, spune că în cazul ei a fost vorba doar de hărțuire psihologică, și nu sexuală.

De mai bine de o săptămână, un scandal de proporţii a izbucnit în România, care îl are în centru pe un cunoscut preot. Este vorba despre Visarion Alexa, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală, care a fost acuzat de hărţuire sexuală și se află în prezent sub control judiciar! Și totuși, se pare că scandalul este pe cale să ia amploare, deoarece a apărut încă o victimă a preotului. O vânzătoare de cărţi religioase îl acuză pe slujitorul Domnului ca a hărţuit-o!

Preotul Visarion Alexa ar avea mai multe victime la activ

Cătălina, angajată la o librărie de cărți religioase din Piața Unirii, susține că de mai bine de doi ani ar fi terorizată de preotul Visarion Alexa. În plus, aceasta a ținut să puncteze că, în pofida aparențelor, nu ea este femeia pipăită în timpul spovedaniei.

„Precizez că nu eu am făcut plângerea de agresiune sexuală împotriva părintelui Visarion Alexa și în postările mele este vorba de hărțuire psihologică, nu de hărțuire sexuală. (…) Pentru că nu vreau să fac tot ce vrea dumnealui în legătură cu un băiat, de 2 ani și jumătate părintele Visarion Alexa îmi pune șefii, colegii și clienții de la Librăria Sophia din București să se bage în viața mea personală, să mă jignească, să mă amenințe.

Astăzi a fost a doua oară când șefa a țipat la mine ca să semnez un avertisment cum că am un comportament nepotrivit… Părintele pare să spună că prin aceste lucruri mă testează. Eu îl alesesem ca duhovnic crezând că este sincer și blând… Vă rog, poate îl oprește cineva pe părintele să nu-mi mai facă niciun rău, să pot să am și eu, din nou, o viață normală… Pe 10 august a.c., i-am spus părintelui Visarion Alexa că de acum eu nu mă mai spovedesc la dumnealui și că sper să nu mă mai hărțuiască, dar părintele mă amenință în continuare. Părintele Nectarie, starețul Mănăstirii „Radu Vodă”, m-a sfătuit să fac o reclamație împotriva părintelui Visarion, la Arhiepiscopia Bucureștilor.

Pe 24 august am făcut reclamație, însă domnul de acolo mi-a spus că dumnealor nu prea pot face nimic, că nu pot să-i întrebe pe șefii și colegii mei de la Librăria Sophia care este adevărul (părintele îi pune să mă jignească, să mă amenințe), că părintele are voie să facă ce vrea”, a povestit Cătălina.

În trecut, Cătălina l-a admirat pe părintele Visarion Alexa

Reporterii Spynews.ro au descoperit că, în urmă cu câțiva ani, aceasta se declara fană înfocată a lui Visarion Alexa și, în urmă cu trei ani, îl lăuda pentru faptul că acesta are o familie frumoasă și își iubește nevasta și copiii. Ulterior, Cătălina și Visarion au luptat cot la cot, în spațiul virtual, pentru a susține familia tradițională. Cu toate acestea, totul s-a schimbat în urmă cu doi ani și jumătate. În plus, în momentul de față, părintele Visarion nu mai are voie să slujească.

„Am rugat doi preoți să îl oprească pe părintele să nu-mi mai facă rău, dar nu l-au oprit, ci părintele mă hărțuiește în continuare, de dimineață până seara, de 2 ani și jumătate. Și șefa în continuare țipă la mine și mă amenință că mă dă afară. Eu îmi doresc un duhovnic sincer și blând. Vă rog, să-l oprească cineva pe părintele să nu mă mai hărțuiască și să nu-mi mai transmită absolut niciun mesaj”, a scris Cătălina T, pe pagina sa de Facebook.

Cu privire la acuzațiile lansate la adresa preotului Visarion Alexa, a luat atitudine și Lavinia I., prietena Cătălinei. Aceasta a afirmat public că este dezgustată de apucăturile preoților și că ea, Lavinia, ar fi a patra victimă a acestuia.