Preotul la care tinerii vin ca la psiholog: “Incerc sa-i fac sa-si daruiasca timp”

Traim vremuri agitate, parca suntem prinsi intr-o valtoare si nu mai avem timp. Nu avem timp de noi, pentru cei de langa noi si nu prea mai avem vreme sa ne mai intalnim si cu Dumnezeu. Ei bine, in tot acest vacarm sunt locuri in care oamenii il gasesc pe Dumnezeu, formeaza comunitati, se implica in viata cetatii si isi gasesc linistea. Cum se intampla, aflam acum!

Bucuresti, Militari – unul dintre cele mai aglomerate si gri cartiere din Capitala. Din blocurile inalte si posomorate, un puhoi de oameni se revarsa pe strazile prafuite. Cu gandurile, cu viata si preocuparile lui, fiecare isi croieste drum printre ceilalti, printr-un vacarm sufocant.

E un spatiu al betoanelor, inghesuit, trist, al coloanelor interminabile de masini, al claxoanelor, al nervilor intinsi si ai fi tentat sa crezi ca locul acesta a fost uitat de Dumnezeu. Multi insa tocmai aici, intre aceste betoane si-au gasit linistea, sufletul si l-au descoperit pe Dumnezeu.

Duminica dimineata, Aleea Politehnicii, numarul 7. La umbra unor blocuri turn, biserica Pogorarea Sfantului Duh e luata cu asalt. Oameni cu prunci in brate, copii de toate varstele, tineri si batrani vin aici din tot Bucurestiul. In fata altarului un preot ii strange pe fiecare in parte la piept, ii mangaie, ii asculta, le zambeste si vorbeste. Si se roaga pentru ei.

La o aruncatura de bat de acest loc, chiar in curtea Politehnicii, Biserica Sfantul Grigorie Palama este plina. Si aici sunt foarte multi tineri si multi copii. Locul e luminat doar cu lumari, iar la sarbatorile mari candelabrul urias e miscat ca intr-un dans al ingerilor in jurul tronului pe care sta Dumnezeu. Este un spatiu care aminteste de bisericile ridicate pe muntele Athos.

La strana canta corul Nectarie Propsaltul, unul dintre cele mai bune grupuri de muzica bizantiana de la noi. Aici vin multi studenti si profesori din facultatile din jur, dar si oameni din toate colturile Bucurestiului care gasesc in biserica o oaza de liniste.

De 20 de ani, sufletul acestui loc e parintele Mihai Marian, iar la biserica dintre blocuri, de 15 ani, preotul Visarion Alexa slujeste intre betoanele orasului. Oamenii il stiu drept parintele care asculta. Aceasta ascultare se intampla in fata altarului si mai ales in chiliuta pe care si-a croit-o in spatele bisericii, un loc in care de multe ori il prind zorile discutand cu oamenii.

Visarion Alexa, preot: “Poporul e nevorbit si oamenii au nevoie de dialog, au nevoie sa fie ascultati, n-au nevoie de cineva care sa-i judece si sa le tine predici. Vor foarte mult sa vorbeasca, ei sa vorbeasca, le face bine lucrul acesta: sa se descarce. Si, credeti-ma, daca noi preotii de Bucuresti am sta in biserica cel putin 8 ore pe zi, eu cred ca lumea ne-ar cauta. Oamenii au nevoie de noi. De ce? Intra in scena aici si psihologul.

Majoritatea tinerilor, daca vorbesti cu ei, au sedinta cu psiholog cel putin odata pe saptamana, costa 180 de lei pe sedinta. Aici e gratis, nu costa. Si nici nu are ora, eu nu il tin cu ora. La mine e gratis. Si daca il uita Dumnezeu mai mult de o ora, n-am nicio problema, eu nu ma grabesc, cel mai important e omul din fata mea, niciodata cel care asteapta sau cel care ma suna. Omul din fata mea e cel mai important. Si daca fac asta, stiu ca nu gresesc in fata lui Dumnezeu niciodata.

Vezi si: Dr. Radu Tincu spune „Fara Dumnezeu nu exista nicio vindecare”

Daca am da toti importanta oamenilor din fata noastra, maxima, eu cred ca ar fi tare bine ! Si medicul, si avocatul si profesorul. Ne gandim tot timpul sa rezolvam multe probleme si folosim o expresie teribila: n-avem timp! Daca iti suni un prieten bucurestean si ii spui hai sa facem cutare lucru, el o sa-ti spune n-am timp. Eu am timp, d-aia mi-am pus ceasul anapoda, vedeti nici nu e ora corecta, e la deruta, si nici n-am ceas la mana dintr-un singur motiv: cand intra omul aici sa se spovedeasca, timpul se suspenda. Ceasul e blocat in vesnicie, si asa e mereu.

Incerc si pe oameni sa-i fac un pic sa se odihneasca, sa-si daruiasca un timp. Stai un pic pe loc! Poate Dumnezeu vrea sa iti spuna ceva. Scoate ochii din telefon, da castile de la urechi, nu stiu, poate auzi ceva, eu stiu… Vrea Domnul sa ne spuna ceva cateodata si nu poate, pentru ca suntem atat de ocupati… Nu ne gaseste acasa, nu ne gaseste in toate mintile pentru ca nu mai suntem acolo.”

In chiuliuta mica, sub pozele parintilor care i-au calauzit pasii, troneaza un craniu din metal.

Visarion Alexa, preot: “L-am pus pe domn profesor aici – eu asa ii spun – este craniul acela. L-am pus cu fata spre cei care vin sa se spovedeasca. Si deseori, cand intra se uita la el si craniul se uita le ei si spun: “Aoleu parinte ce o fi cu asta aici?” si eu spun: “Ai si tu unul!”. Dar pentru ca noi ne credem nemuritori, sigur ca nu ne imaginam ca si noi avem un astfel de craniu. Stiti, eu sunt cam ultimul om pe care omenii il vad cand se pregatesc de moarte. Ma cheama la ei sa se spovedeasca. Domnule, n-am auzit pe unul spunandu-mi vreoadata: ”Imi pare rau ca n-am castigat mai multi bani, imi pare rau ca n-am fost mai celebru, imi pare rau ca n-am fost mai bogat, mai frumos mai destept”. Niciodata n-am auzit un om povestind despre astfel de lucruri. In schimb, i-am auzit de multe ori spunand: ”Imi pare rau ca n-am dedicat mai mult timp sotului sau sotiei”. Timpul asta nu-l mai poti da inapoi. “

In fiecare marti seara, ii aduna pe oameni in mijlocul bisericii in jurul unei mese plina cu bunatati. Este seara de cateheze, discutii despre diversele teme care ii apasa pe oamenii orasului. Participa cine vrea. Parintele nu le vorbeste din carti, ci din viata traita, cu sinceritate, direct.

Visarion Alexa, preot: “Va pun o intrebare si discutam pe tema asta. Zilele astea am umblat prin spitale, tatal meu e grav, m-am gandit ca am vazut o multime de oameni in suferinta. Daca ar fi sa mergeti la medic si sa va spuna medicul, uite care e treaba, lucrurile stau asa, viata ta e la final, ai o boala grava, mai ai de trait 6 luni, 1 an, cum ati reactiona. La varsta asta. Ce ati face?”

Si de la aceasta intrebare a pornit o discutie intinsa pe aproape 3 ore.

Parintele vorbeste iar cei din fata lui zambesc, prind mesajul pe care il transmite. Privind la acesti oameni, realizezi ce a facut preotul Alexa aici. A strans in jur o mare familie, careia ii indruma pasii si ii lamureste cautarile. Sunt oameni cu tot felul de joburi si preocupari, oamenii orasului.

Vezi si: N-ai sa crezi ce a facut aceasta PREOTEASA in postul Pastelui – FOTO

Simona este kinetoterapeut. A descoperit acest loc acum 6 ani. Sorin este creator de haine. De mai bine de doi nu pierde o slujba sau o seara de cateheze.

De ceva vreme, din chiliuta din spatele bisericii, preotul dezbate si online problemele si apasarile oamenilor.

Visarion Alexa, preot: “Vad ca lumea vrea, isi doreste astfel de lucruri, niste raspunsuri puctuale la chestiuni punctuale si e nevoie de perspectiva. Cum ma raportez fata de droguri, tigari, pot fuma un joint, e asa grav?”

Prin aceasta chiliuta au trecut toti cei care s-au legat de acest loc. Aici a inceput schimbarea lor dupa ce au gasit raspunsuri la intrebarile si problemele lor si, mai ales, dupa ce au gasit un duhovnic, lucru deloc usor intr-un oras agitat. Preotul il ia pe fiecare in parte si ii vorbeste pe limba lui.

Visarion Alexa, preot: “Cred in normalitate. … Problema noastra, a preotilor, este limba de lemn. In toate institutiile a murit limba de lemn, cred ca mai sunt cateva zone politice pe unde o mai gasesti. Dar a ramas la noi, preotii limba de lemn. Sa te fereasca Dumnezeu sa asculti o predica intr-o limba de lemn, pentru ca nu iti mai trebuie nimic. Si atunci eu incerc sa vorbesc cum as vrea sa mi se vorbeasca mie si cum as vrea sa vorbesc copiilor mei, cum as vrea sa vorbesc sotiei mele, prietenilor mei. Nu vreau deloc sa cosmetizez cuvantul pe care il rostesc. Pentru ca nu am patru fete, nu? Adica am un discurs de popa si apoi un discurs de sot, de tata, de prieten, nu. Daca cred in Dumnezeu si cred in lucrul pe care il fac, atunci sunt acelasi oriunde.

Si cred ca asta e problema noastra, a preotilor, ca ne e teama sa fim autentici. Iar dumneavoastra, presa, ne taxati bine si puternic dintr-un singur motiv: prea aparem in fata dumneavoastra impecabili. Prea ne propunem noi sa fim impecabili in fata dumneavoastra. Eu nu sunt impecabil. Le-am spus fratilor din biserica: daca ma luati pe mine model, o festeliti! Nu eu sunt modelul vostru, ia uite-l, modelul e El. Eu pe El il urmez, in niciun caz pe mine sau pe altcineva. Pe El!

Si asta fac oamenilor. Daca vin aici eu nu o sa le propun: “Vedeti, eu va invat sa traiti performant, ca eu fac asta”. Nu, o sa spun: “Uite, eu merg in drum spre El. Daca vrei putem merge de mana, impreuna, te insotesc”. Daca omul isi doreste lucrul acesta."