Preoții și comisarii de mediu îi învață pe ieșeni să recicleze și să arunce gunoiul în pubele, selectiv. „Au fost foarte receptivi”

de: Redacția BZI
02:00, 01 mart. 2023

Preoții și comisarii de mediu organizează mai multe întâlniri prin care îi învață pe ieșeni cum să recicleze și să facă colectare selectivă. Cele două întâlniri organizate deja în două locații din Iași au avut ca scop informarea privind colectarea selectivă a deșeurilor, calitatea apei și a solului, dar și managementul deșeurilor. Preoții și comisarii de mediu le-au transmis localnicilor să fie prietenoși cu mediul

Pentru că în comunele din Iași sunt probleme cu deșeurile abandonate, iar rata de reciclare din mediul rural este mică, comisarii de mediu și preoții informează cetățenii cu privire la importanța unui mediu curat. Astfel, Arhiepiscopia Iașilor a încheiat un protocol de colaborare cu Garda de Mediu – Comisariatul Județean Iași, în vederea implementării la nivelul subunităților Centrului eparhial Iaşi – parohii, asociaţii şi fundaţii religioase, instituţii social-filantropice şi caritabile – a managementului gestionării selective a deșeurilor, respectiv diminuării cantității acestora. Până în prezent au fost organizate deja două ședințe care au avut succes.

„Ținând cont de faptul că acest protocol de colaborare este abia la debut, fiind semnat la începutul anului 2023, au fost prevăzute 5 şedinţe de informare cu preoții din cele 5 protopopiate ale județului Iași, respectiv Hârlău, Paşcani, respectiv cele 3 protopopiate din municipiului Iaşi şi din proximitatea acestuia.

După desfăşurarea acestor sesiuni şi prezentarea informaţiilor de către reprezentanții Comisariatului Județean Iași, preoţii vor transmite ulterior cunoștințele referitoare la gestionarea managementului deșeurilor în comunităţile parohiale pe care le păstoresc.

Până la această dată au fost organizate ședințe de informare cu comisarii și preoții din Protopopiatele I Iași, II Iași și III Iași, organizate la sediul acestora sau la Centrul AGORA al Arhiepiscopiei Iaşilor, urmând a fi prezenți apoi și la ședințele administrative ale protopopiatelor Pașcani și Hârlău, la o dată ce va fi stabilită ulterior, de comun acord”, susține părintele Marius Burghelea, directorul departamentului SSM/PSI-SU/GDPR al Arhiepiscopiei Iașilor.

Preoții și comisarii de mediu îi învață pe ieșeni să păstreze mediul curat

Ultima întâlnire de informare a fost chiar la slujba de duminică, de la Parohia Slobozia, din comuna Schitu-Duca, pe data de 26 februarie 2023. Părintele paroh Marius Burghelea a transmis enoriașilor prezenți, după terminarea slujbei, informații cu privire la protejarea mediului înconjurător, adresând îndemnul de a colecta selectiv deșeurile rezultate din gospodării în pubelele puse la dispoziţie de municipalitate pe cuprinsul localităţii.

„Atât preoții prezenți la ședințele organizate până acum, cei din protopopiatele I Iași, II Iași și III Iași, cât enoriașii din Parohia Slobozia, comuna Schitu-Duca, cărora le-au fost prezentate aceste informații au fost foarte receptivi și și-au exprimat disponibilitatea în vederea păstrării unui mediu cât mai curat.

Grija pentru o viaţă sănătoasă, pentru îngrijirea de darurile primite de la Bunul Dumnezeu presupun şi o atenţie deosebită pentru păstrarea unui mediu curat. Următoarele întâlniri vor avea loc la sediile protopopiatelor Pașcani și Hârlău, în cadrul ședințelor administrative lunare cu preoții, datele acestor ședințe urmând a fi stabilite ulterior”, mai spune părintele Marius Burghelea.

Chiar și în municipiul Iași sunt probleme cu gunoaiele.

Probleme cu gunoaiele în comunele din Iași

Primăriile din Iași au fost amendate de Garda de Mediu pentru poluare și neatingerea targetului privind colectarea selectivă a deșeurilor. Potrivit specialiștilor de mediu, campaniile de informare pot contribui la reducerea poluării.

„Noi am căutat soluții pentru ca cetățenii să conștientizeze că mediul curat se vede și în buzunarul lor. Pot plăti mai puțin la salubritate. Noi avem probleme în județul Iași, privind depozitele necontrolate de deșeuri. Facem verificări, dar trebuie să fie și cetățenii responsabili. De aceea sperăm ca această colaborare între Comisariatul Județean și Arhiepiscopia Iașilor să aibă rezultate bune, să fie cetățenii receptivi”, susține Gheorghe Bacușcă, comisar șef al Gărzii de Mediu Iași.

Preoții și comisarii de mediu îi învață pe ieșeni să recicleze și să facă colectare selectivă în prima campanie de acest fel.