Premierul Spaniei vrea să oblige presa să-și dezvăluie proprietarii și sursele de finanțare publică

de: Carmen Ciobanu
17:58, 17 iul. 2024

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez a anunțat miercuri, 17 iulie,  implementarea unui pachet de sprijin în valoare de o sută de milioane de euro pentru digitalizarea mass-media, ca parte a unui plan de „regenerare democratică”. Acest plan va impune presei să raporteze informații despre proprietarii lor și despre finanțările publice primite, conform agenției de presă spaniole, EFE.

Sánchez a făcut acest anunț în plenul Congresului și a subliniat că măsurile propuse au fost susținute de Parlamentul European. Obiectivele măsurilor sunt îmbunătățirea securității cibernetice și a calității informațiilor în mass-media, precum și combaterea știrilor false.

Fondurile pentru acest pachet de sprijin vor proveni din surse europene și vor fi disponibile pentru toate organizațiile media care au nevoie, indiferent de orientarea lor editorială, conform prim-ministrului.

Acuzații de cenzură

Alberto Núñez Feijóo, liderul Partidului Popular (PP), l-a acuzat pe Sánchez de încercarea de a cenzura și controla mass-media, pe fondul investigațiilor privind presupuse acte de corupție în care sunt implicați soția premierului, Begona Gomez, și fratele său.

Un tribunal din Madrid investighează, începând din aprilie, pe Begona Gomez pentru presupuse infracțiuni de trafic de influență și corupție în afaceri, ca urmare a unei plângeri depuse de grupul anticorupție Manos Limpias (Mâini curate).

Uniunea Europeană are în vigoare Planul de acțiune pentru democrația europeană din 2020, care, conform Comisiei Europene, are ca obiectiv consolidarea libertății mass-mediei și combaterea dezinformării.