Premierul Olandei, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: „Când sunt gata, se pot alătura”. „Problemele” pe care le mai au cele două țări
Olanda „nu are nimic de principiu împotriva aderării Bulgariei sau României la Schengen”, iar „când sunt gata, se pot alătura”, spune premierul olandez Mark Rutte, care listează problemele pe care le mai au cele două țări.
Reamintim că joi Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
Premierul Olandei, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen
Premierul a spus că Olanda nu are nimic cu aderărea Bulgariei sau României la Schengen, dar aparent, tările nu sunt pregătite penstru că mai sunt probleme de rezolvat.
„Nu avem nimic de principiu împotriva aderării Bulgariei sau României la Schengen.
Când sunt gata, se pot alătura.
Problema este următoarea. Pentru ambele (țări) avem nevoie de o actualizare și (a evaluării) în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Acest lucru se face acum pentru România, dar nu și pentru Bulgaria. Aceasta este o problemă.
În al doilea rând, misiunea care are loc în prezent în cadrul mecanismului de evaluare și monitorizare Schengen nu este completă.
În prezent, lipsesc (evaluările privind) Sistemul de Informații Schengen și modul în care sunt tratate returnările”, a afirmat premierul olandez într-un discurs susținut miercuri în Parlamentul Olandei.
Mark Rutte: „Trebuie să fie și stricte, corecte și angajate”
El a mai spus că a discutat „pe larg” despre aceste aspecte cu președintele Klaus Iohannis, cu care s-a întâlnit săptămâna trecută la Sibiu.
„Ne-am spus unul altuia că vom vedea mai întâi ce reiese din această misiune (de evaluare Schengen), în opinia noastră prea limitată.
În plus, ne vom uita la ceea ce reiese din evaluarea MCV și împreună vom lua inițiativa față de Comisie în a spune: haideți să completăm rapid această misiune. Dacă acele rezultate arată că sunt pregătiți, atunci pot adera.
Țările de Jos nu se vor opune, dar atunci (țările care aderă) trebuie să fie și stricte, corecte și angajate.
Problema specifică cu Bulgaria este că MCV nu face parte din aceste discuții. De asemenea, sunt multe evoluții la nivel național (în BG), pentru că în prezent nu există un Guvern în exercițiu, ca să vorbim în termeni flamanzi”, a adăugat Mark Rutte în discursul său.
Vizita făcută în România de premierul Olandei
În 12 octombrie, premierul olandez Mark Rutte a fost în România și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă la poligonul militar de la Cincu, el susținând și atunci că „Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”.
„Olanda nu este în principiu împotriva aderării [României la Schengen]. Noi spunem că toate ţările care îndeplinesc condiţiile trebuie să adere la spaţiul Schengen. România a făcut foarte mulţi paşi în direcţia bună în ultimii ani”, a spus Rutte.
„În acelaşi timp, zicem noi că aderarea la Schengen poate fi vorba când toate condiţiile sunt îndeplinite. Avem şi un mecanism de monitorizare, avem şi un mecanism de colaborare şi verificare, paşii următori vor veni. Trebuie să vedem ce urmează în această procedură şi o să vorbim mai departe, dar Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen”, a declarat Mark Rutte, întrebat într-o conferinţă de presă dacă opoziţia Olandei privind aderarea ţării noastre la Schengen ţine de corupţia de la port Constanta, problemele de la frontiere sau infrastructură.
În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).