Premierul israelian Benjamin Netanyahu promite să continue ‘lupta’ împotriva ambiţiilor nucleare ale Iranului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni, 17 aprilie, că ţara sa îşi va continua „lupta” pentru a împiedica Teheranul să dezvolte arme nucleare, cu prilejul unei ceremonii la care a asistat prinţul moştenitor al Iranului în exil, notează AFP, conform AGERPRES. Într-un discurs ţinut cu ocazia unei ceremonii de comemorare a victimelor Holocaustului, Benjamin Netanyahu a subliniat că, de la sfârşitul Germaniei naziste, „apelurile la exterminarea noastră nu au încetat şi vin astăzi” din partea regimului iranian, bestia neagră a prim-ministrului.
„Luptăm cu hotărâre împotriva oricărui acord nuclear cu Iranul care ar deschide calea pentru arme nucleare (…), luptăm împotriva împuterniciţilor Iranului din jurul nostru”, a spus el la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, avertizând că Israelul va „răspunde zdrobitor” la orice ameninţare a inamicului.
Reza Pahlavi, fiul şahului răsturnat în 1979 de revoluţia islamică, a fost prezent la eveniment la prima sa vizită în Israel, ca invitat al ministrului informaţiilor Gila Gamliel.
Netanyahu promite să continue ‘lupta’ împotriva ambiţiilor nucleare ale Iranului
În vârstă de 62 de ani şi exilat în Statele Unite, Pahlavi a spus că regimul Republicii Islamice nu reprezintă poporul iranian.
„Astăzi, când avem un regim care neagă că Holocaustul a avut loc vreodată, era de datoria mea să fiu aici să-mi reprezint compatrioţii şi să onorez victimele” Holocaustului, comis de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat el jurnaliştilor prezenţi.
Iranul şi marile puteri au lansat, în aprilie 2021, la Viena, discuţii menite să resusciteze un acord internaţional încheiat în 2015, dar care a devenit muribund după retragerea unilaterală a Statelor Unite în 2018.
Acest acord garantează caracterul civil al programului nuclear al Iranului, acuzat, în ciuda negărilor sale, că încearcă să se doteze cu arma atomică.
Negocierile de la Viena sunt la punct mort.
În februarie, particule de uraniu îmbogăţite la 83,7%, un nivel apropiat de pragul pentru producerea unei bombe atomice, au fost detectate în fabrica subterană Fordo, la aproximativ o sută de kilometri sud de capitala Teheran.
Iranul, care neagă că doreşte să se doteze cu arma nucleară, s-a justificat raportând „fluctuaţii involuntare” în cursul procesului de îmbogăţire şi dând asigurări că „nu a făcut nicio încercare de a se îmbogăţi uraniul mai mult de 60%”.